Toggle Menu
  1. Home/
  2. Internațional/

Despăgubire-record de 27,5 milioane de dolari pentru patru victime ale pedofiliei din New York, în urma unui acord cu dioceza Brooklyn

Dioceza Brooklyn, un cartier new-yorkez, a acceptat să despăgubească patru băieţi agresaţi sexual în perioada 2003-2009 de către un profesor de religie cu suma-record de 27,5 milioane de dolari, în cadrul unui acord amiabil, au anunţat avocaţii victimelor, relatează AFP.

Suma de 27,5 milioane de dolari – câte 6,87 milioane de dolari pentru fiecare dintre victime, violate pe când aveau vârste cuprinse între 8 şi 12 ani – constituie ”despăgubirea individuală cea mai mare” acordată vreodată de Biserică, a declarat pentru AFP unul dintre avocaţi, Rubinowitz. ”Suntem fericiţi să vedem în sfârşit Biserica în faţa justiţiei”, a adăugat el, titrează News.ro.

Contactată, dioceza Brooklyn nu a reacţionat imediat faţă de aceste informaţii. Acordul amiabil pune capăt unei plângeri în civil a celor patru victime care urma să conducă la un proces la începutul lui 2019, a precizat Rubinowitz.

Plângerea a fost depusă în 2012, după ce profesorul Angelo Serrano, în prezent în vârstă de 67 de ani, a fost arestat în 2009 acuzat că a pipăit un copil, a pledat vinovat în 2011 şi a fost condamnat la 15 ani de închisoare.

UN PRECEDENT-RECORD DE 3,4 MILIOANE

Potrivit lui Rubinowitz, dioceza a acceptat să plătească după ce a ”încercat mult timp să se distanţeze de Serrano”, care era angajat de către mica parohie St Lucy-St Patrick, dar nu preot.

Însă mărturiile arată cât de implicat era acesta în parohie – închisă între timp – şi au fost copleşitoare, potrivit avocaţilor. ”Avea biroul său acolo, lua cuvântul din scaunul bisericii şi ajuta în multe activităţi ale parohiei”, au subliniat ei.

Un preot de la biserică, vizat de asemenea de plângere, a recunoscut că l-a văzut într-o zi pe Serrano sărutând un copil pe gură, dar nu a tras vreun semnal de alarmă, a declarat alt avocat, Peter Saghir.

Potrivit site-ului BishopAccountability.org, care înregistrează procedurile judiciare cu privire la abuzuri sexuale contra Bisericii, precedentul record al unei despăgubiri individuale se ridica la 3,4 milioane de dolari şi a fost plătit unui număr de două victime ale unui preot din regiunea Long Island, în apropiere de New York.

Anunţarea acestui acord amiabil are loc în contextul în care mai multe state americane – îngrijorate de un raport din august care detaliază decenii de abuzuri sexuale implicând peste 300 de preoţi catolici în statul Pennsylvania – încearcă să facă lumină asupra a cea ce s-a petrecut în ele cu eforturi ale ierarhiei catolice de a le muşamaliza.

Procurorul general al statului New York – în care trăiesc şapte milioane de catolici – a convocat la începutul lui septembrie cele opt dioceze din stat, în cadrul unei vaste anchete cu privire la acest subiect.

Vocea.biz