Ministerul Justiţiei a elaborat două acte normative, care au fost finalizate marţi, unul dintre ele vizând graţierea, nu şi aministia, a anunţat ministrul Justiţiei, Florin Iordache, la finalul şedinţei de Guvern prezidate de preşedintele Iohannis. De o lege a graţierii ar urma să beneficieze aproximativ 2.300 – 2.500 de condamnaţi care nu au comis fapte grave. Ministrul Justiţiei a precizat că unul dintre actele normative vizează graţierea, nu şi amnistia, nefiind incluse şi faptele de corupţie şi faptele grave, scrie News.ro.
Proiectul de OUG privind graţierea unor pedepse, publicat de Ministerul Justiției, prevede graţierea în întregime a pedepselor cu închisoarea de până la cinci ani şi înjumătăţirea pedepsei pentru deţinuţii care au 60 de ani, femei însărcinate şi a celor care au copii de până în 5 ani.
Proiectul de ordonanță de urgență privind grațierea unor pedepse, pus miercuri în dezbatere publică de Ministerul Justiției, prevede că se grațiază în întregime pedepsele cu închisoare de până la 5 ani inclusiv, precum și pedepsele cu amendă aplicate de instanța de judecată.
Conform sursei citate, de grațiere nu beneficiază recidiviștii și cei care au comis o serie de infracțiuni prevăzute de Codul penal sau de legi speciale, enumerate în proiect.
”Ţinând cont de politica penală corentă, putem da o lege a graţierii care să nu vizeze faptele grave, faptele care vizează corupţia, spălarea de bani şi alte infracţiuni foarte grave, astfel încât, din estimările pe care le-a făcut Ministerul Justiţiei, în jur de 2.300 – 2.500 de persoane pot beneficia de această lege a graţierii”, a declarat ministrul Justiţiei Florin Iordache, la finalul şedinţei Executivului.
Poziţia Ministerului Justiţiei este că, în acest moment, România trebuie să dea o lege a graţierii, a subliniat Iordache. Al doilea act normativ vizează “hotărârile Curţii Constituţionale privind anumite fapte care trebuie să fie mai bine precizate”.
Iordache a declarat că cele două acte normative au fost finalizate marţi şi au fost trimise spre consultare CSM şi celorlalte instituţii abilitate, iar în cursul acestei zile vor fi puse în dezbatere publică.
”Ministerul Justiţiei a elaborat două acte normative care sunt în dezabatere publică. Aceste două acte au fost finalzate ieri, au fost trimise spre consultare la CSM, Înalata Curte, Parchet General şi cele două acte normative vizează graţierea şi nu amnistia, graţierea nu vizează fapte de corupţie, fapte grave şi care vizează recuperarea prejudiciului, iar cel de-al doilea act normativ vizează hotărârile CCR, care stabileşte pentru anumite fapte să fie mai bine precizate. Cele două acte normative pe care Ministerul Justiţiei le-a asumat prin prezenţa mea şi semnătura mea au fost transmise tuturor celor interesaţi”, a declarat Florin Iordache, la finalul şedinţei de guvern.
El a precizat că în momentul în care vor fi avizele de susţinere sau nu cu modificări sau fără, discuţia se va relua în Guvern.
”Ceea ce apare în spaţiul public că există un proiect mare de modificare a Codului Penal sau a Codului de Procedură Penală sunt nişte proiecte pe care şi le-a asumat şi sunt în dezbatere la Parlament. Singurul lucru pe care şi-i l-a asumat Ministerul Justiţiei este acela de a pune în concordanţă deciziile CCR cu legislaţia în vigoare şi, în plus, acea OUG mai vizează şi transpunerea unei directive care vizaeză liberul acces la justiţie. Acestea sunt cele două acte, începând de azi, le puteţi vizulaiza”, a arătat Iordache.
Întrebat dacă se modifică definiţia abuzului în serviciu, ministrul Justiţiei, Florin Iordache, a spus că aceasta se modifică ”în concordanţă cu decizia CCR”.