Secretarul american de stat, John Kerry, a aflat după mai bine de 47 de ani numele unui bărbat pe care l-a ucis în timpul războiului din Vietnam, când el și camarazii săi au fost atacați într-o ambuscadă.
John Kerry se află într-o vizită oficială în Vietnam, ocazie cu care a efectuat o plimbare pe fluviul Mekong.
Kerry, care a fost locotenent în cadrul Marinei Militare americane în timpul războiului din Vietnam, s-a întâlnit cu Vo Ban Tam, un fost membru Viet Cong, acum de 70 de ani, care a făcut parte din trupele care l-au atacat pe Kerry, pe fluviul Mekong, în 1969.
Cei doi au dat mâna, iar Kerry i-a spus fostului inamic că se bucură că este în viață.
Vo Bam Tam, acum crescător de creveți, și-a amintit de abuscada de acum 47 de ani. Acesta a povestit că trupele Viet Cong din care făcea parte aveau un lansator de rachete cu care intenționau să distrugă ambarcațiunea americană în care se afla și Kerry.
Vietnamezii au deschis focul pentru a face ambarcațiunea să vireze și să intre în raza lansatorului de rachete.
Viitorul secretar de stat, John Kerry, a sărit atunci din barcă și l-a atacat pe soldatul inamic care avea lansatorul de rachete, ucigându-l.
Vo Ban Tam și-a amintit că pe soldatul ucis de Kerry îl chema Ba Thanh și avea 24 de ani.
”Era un soldat foarte bun”, și-a amintit fostul membru Viet Cong.
Kerry, care avea 26 de ani în timpul ambuscadei, nu aflase până acum numele bărbatului pe care l-a ucis.
Acesta a fost decorat, la acea vreme, pentru curajul de care a dat dovadă în timpul ambuscadei.
Secretarul de stat a declarat că reîntoarcerea la locul ambuscadei i se pare ”stranie și aproape suprarealistă”.
Vizita în Vietnam este ultima efectuată de Kerry, înainte să-și predea mandatul și a patra din cariera sa diplomatică în această țară.
Kerry este cunoscut pentru încercările de a dezvolta relațiile dintre SUA și Vietnam.