Fermele eoliane asigurau sâmbătă cea mai mare parte a energiei din România, acestea generând mai mult curent electric decât orice altă sursă, potrivit datelor de pe site-ul Transelectrica, transportatorul național de energie.
Astfel, la ora 16.00, producția totală de energie se ridica în România la 8.623 MW, din care consumul intern era de 7.825 MW, iar 798 MW se exportau.
Din totalul producției, fermele eoliene generau 2.300 MW (26,67%), mai mult decât orice altă sursă. Pe locul al doilea se situau termocentralele pe hidrocarburi (gaze și păcură – n.r.), care produceau 2.019 MW (23,41%), în vreme ce cărbunele asigura 1.928 MW (22,36%).
Cele două reactoare de la Cernavodă produceau 1.407 MW (16,31%), în vreme ce hidrocentralele realizau doar 857 MW (9,94%).
În fine, parcurile fotovoltaice asigurau 64 MW (0,74%), iar pe biomasă se generau 49 MW (0,57%).
Reamintim, Transelectrica avertiza zilele trecută că România se află într-o situație ”iminentă” de criză energetică, din cauza scăderii debitului de apă pe Dunăre, în vreme ce producția eoliană era afectată din cauza gerului și a vânturilor puternice.
Toma Petcu, ministrul Energiei, afirma atunci că a cerut ca termocentralele ELCEN, CET Galați și Dalkia Ploiești să treacă de pe gaze naturale pe păcură.
El a mai spus că stocurile de cărbune ajung doar pentru patru zile și a cerut suplimentarea trenurilor care transferă cărbune de la mine spre termocentrale.
Un raport al Complexului Energetic Oltenia arată că societatea avea, la data de 12 ianuarie o cantitate 816.300 de tone de cărbune, mult peste nivelul de 375.000 de tone indicat de Petcu în Guvern. Însă Ministerul Energiei a transmis că numai stocurile aflate la termocentrale pot fi folosite, restul fiind dificil de transportat din cauza vremii nefavorabile.
Concomitent, Guvernul a emis o Hotărâre prin care Transelectrica poate limita în perioada 16 ianuarie – 15 februarie exporturile și poate reduce consumul marilor combinate industriale.