Microsoft s-a aliat cu mai mulți producători de calculatoare pentru producerea propriilor lor versiuni ale căștilor de realitate virtuală, bazate pe tehnologia HoloLens, scrie EvoNews.com, care citează International Business Times.
Momentan, dezvoltatorii de jocuri și aplicații de realitate virtuală pot cumpăra kitul Microsoft, însă acesta costă 2.999 de dolari.
Companiile care vor aduce pe piață astfel de gadgeturi sunt Dell, Acer, HP, Lenovo și 3Glasses, cu prețuri de la 299 de dolari. În fapt, Lenovo tocmai ce a prezentat astfel de căști pentru realitate virtuală pentru Windows, grupul chinez estimând că prețul acestora va fi de circa 300 de dolari.
Potrivit Microsoft, noile căști vor putea lucra împreună cu o serie de facilități pe care gigantul le va include în Windows 10 Creators Update. Microsoft folosește termenul de ”realitate mixtă” în loc de ”realitate virtuală” deoarece tehnologia sa permite crearea de holograme și proiectarea lor în timp real în mediul înconjurător.