Lenovo a prezentat o cască de realitate virtuală pentru Windows – VIDEO

Daniel Ionașcu / 03.01.2017
Lenovo a prezentat o cască de realitate virtuală pentru Windows – VIDEO

Producătorul de calcularoare Lenovo a prezentat prima sa cască de realitate virtuală, dispozitivul concurând cu HTC Vive și Oculus Rift, scrie The Verge.

Gadgetul are doar 350 de grame, fiind mai ușor decât HTC Vive, care are 555 de grame. Dispozitivul lucrează cu platforma holografică Windows, lansată curând de către Microsoft.

Designul seamănă cu cel al căștii de realitate virtuală produsă de către Sony pentru PlayStation VR, însă aceasta are o rezoluție mai mare, folosind două ecrane cu 1.440 x 1.440 pixeli fiecare, față de 1920 x 1080 în cazul gadgetului Sony.

De asemenea, produsul celor de la Lenovo nu necesită o cameră video externă care să monitorizeze mișscările utilizatorilor, așa cum este necesar în cazul produsului Sony. Casca Lenovo ar urma să fie una din primele dotate cu un sistem intern de monitorizare a mişcării.

Singurele camere sunt montate frontal şi joacă un rol în crearea mediului mixt, în care realitatea se îmbină cu artificialul.

Momentan, însă, produsul Lenovo nu este funcțional, nefiind decât un prototip. Grupul chinez estimează că acesta va costa 300 de dolari. Gadgetul va funcționa cu toate aplicațiile Windows.

Citește și...