Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) i-a retras lui Florian Bodog dreptul de a mai conduce doctorate după ce a confirmat că decanul Facultății de Medicină a Universității Oradea a trecut în CV-ul său mai multe articole științifice inexistente.
„Se retrage atestatul de abilitare și calitatea de conducător de doctorat, în domeniul de studii universitare de doctorat Medicină, dlui Bodog Florian Dorel, titular la Universitatea din Oradea”, se arată în ordinul de retragere semnat pe 18 octombrie 2016 de ministrul Educației, Mircea Dumitru. În anexa ordinului mai scrie că se retrage titlul de abilitare „după verificarea pe web of knoledge și site-urile revistelor, confirmăm faptul că dr. Bodog Florian are numai două articole la care deține calitatea de autor principal, deci nu îndeplinește criteriile pentru abilitare”.
Florian Dorel Bodog este decanul Facultății de Medicină și Farmacie de la Universitatea din Oradea, din anul 2012 și până în prezent. De asemenea, el este conferențiar universitar doctor la aceeași facultate, din anul 2008, și are două doctorate – un doctorat în management la Universitatea de Vest, susținut în 2008, și un doctorat în sănătate – medicină, susținut în 2001 la Universitatea din Oradea, Facultatea de Medicină și Farmacie.
A deținut funcția de manager al Spitalului Clinic Județean Oradea în perioada 2009 – 2010. De asemenea, a deținut mai multe funcții în cadrul Ministerului Sănătății: a fost secretar de stat în perioada mai 2012 – decembrie 2012, iar în perioada 2011 – mai 2012 a fost director de cabinet.
A deținut funcția de senator în fosta legislatură și a fost secretarul Comisiei pentru Sănătate din Senat. Potrivit declarației de avere postată pe site-ul Senatului în 2016, viitorul ministru deține trei terenuri și trei clădiri, dintre care una în Ungaria. De asemenea, în depozitele bancare trecute pe numele lui și ale altor două persoane din familie sunt sume de peste 593.000 de lei (peste 119.000 euro), în total, și alte două depozite de peste 3.000 de euro. În declarația de avere mai scrie că din activitatea didactică are un venit anual de peste 74.000 de lei. De asemenea, Bodog deține un autoturism Volkswagen Polo din 2005.
Ordin retragere atestat conducător de doctorat, Florian Bodog