Vremea se va menține geroasă și de Revelion iar în unele zone sunt așteptate ninsori slabe și posibile depuneri de chiciură.
Vremea se va menține geroasă în noaptea dintre ani spun meteorologii potrivit News.ro. Minimele pot ajunge și la -20 de grade în estul Transilvaniei.
În Bucureşti, nu sunt şanse de precipitaţii sub formă de ninsoare în noaptea de Revelion iar în prima zi a Noului An, meteorologii se așteaptă ca temperaturile să crească cu câteva grade.
Județele Constanţa, Ialomiţa şi Călăraşi se vor confrunta, sâmbătă și duminică cu intensificări ale vântului și ninsoare densă iar vizibilitatea va fi redusă din cauza viscolului. Pe litoral, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă sau ploaie, cu formare de polei. Temperaturile minime vor fi cuprinse între -21 de grade, în estul Transilvaniei şi -2 grade în zona litoralului,
Sâmbătă, vor fi ninsori slabe în sud-estul ţării în prima parte a zilei, iar în restul ţării vor fi înnorări. Vântul va sufla slab şi moderat şi va avea unele intensificări pe crestele montane înalte. Temperaturile maxime vor ajunge la 1 grad în zona litoralului, în zona Moldovei, în Banat şi Crişana, 4 grade în zona Olteniei, dar vremea va fi mai rece în Transilvania şi Maramureş, cu temperaturi maxime sub 0 grade.
În noaptea de Revelion, vremea se va menţine rece, geroasă în majoritatea zonelor, cu temperaturi minime între -13 şi -3 grade, mai scăzute în interiorul arcului carpatic spre -20 de grade în estul Transilvaniei. Izolat va fi ceaţă asociată cu chiciură, a mai spus Romica Jurca.
Duminică, prima zi din an, cerul va fi în general variabil, cu unele înnorări pe parcursul zilei şi condiţii de ninsoare slabă. Temperaturile vor fi, însă, în creştere, cu maxime de la -6 grade în estul Transilvaniei, până la 8-9 grade în Moldova.
Luni, maximele vor ajunge şi la 10 grade în partea de sud a ţării, dar vor coborî la -4 grade în estul Transilvaniei.