Povestea preotului miner care îngrijește zeci de copii: “Dorinţa de a-i ridica pe oameni a plecat din subteran”

Marton Kiss, un preot romano-catolic în vârstă de 48 de ani, din Bihor, asigură masă şi cazare pentru zeci de defavorizaţi ai soartei, orfani, abandonaţi sau săraci. Părintele, fost miner, a avut în grijă, în ultimii 16 ani, de peste 100 de copii.

În comuna bihoreană Belfir, aflată la 60 de kilometri de Oradea, un preot şi sătenii se îngrijesc, de peste un deceniu, de soarta a zeci de copii năpăstuiţi. Cazul este impresionant, iar gestul – extrem de rar în România. Este vorba despre preotul romano-catolic Marton Kiss (48 de ani), cel care şi-a luat pe umeri povara de a fi ca un tată pentru zeci de copii.

Preotul Kiss s-a născut într-o familie modestă, cu patru copii, din Târgu Mureş. A fost miner. Ştie ce înseamnă munca în subteran, ştie ce înseamnă să intri în măruntaiele pământului şi să nu mai ieşi ore întregi, să nu te poţi bucura de lumina zilei. A fost miner cinci ani până într-o zi când a simţit o chemare, o voce care îi cerea să iasă la suprafaţă şi să-şi lumineze semenii. Nu citise până atunci Biblia, se rugase prea puţin, dar acea chemare a fost atât de puternică încât a reuşit să-l convingă să îmbrace haina preoţiei şi să aleagă să-L slujească pe Dumnezeu.

Dorinţa de rugăciune

Președintele PSD Bihor, despre CEx: Trebuie lămurită zvonistica

Șeful Direcției Agricole Bihor, acuzații la adresa lui Daea: “Mă hărțuiește!”

Povestea omului care acum veghează la propriu soarta a câteva zeci de suflete este extrem de interesantă. A lucrat ca electrician în minele de la Lupeni, iar în 17 noiembrie 1989 a scăpat ca prin minune de grăniceri în timpul unei încercări nereuşite de a trece frontiera spre lumea liberă.

 „Am lucrat în mină de la 18 ani până la 23. Mergeam în subteran 400 de metri. Pe atunci. Dar de acolo parcă cineva îmi spune că din adâncuri mi se ridică vocea spre cer. Dorinţa asta de rugăciune a plecat din subteran, de a-i ridica pe acei oameni din subteran“, ne-a mărturisit părintele Kiss.

Au urmat anii de facultate, după care i s-a repartizat o parohie. A ajuns în Belfir. El, tocmai din Târgu Mureş, a ajuns să slujească într-un sat bihorean, un sat de care nici nu mai auzise până atunci.

“În vara lui ’97, episcopul de Oradea, Tempfli Jozsef, mi-a propus parohia din Belfir, care nu mai avea preot de trei ani. Am acceptat, iar de atunci le slujesc romano-catolicilor de aici şi din două sate arădene vecine, Beliu şi Bocsig”, afirmă preotul.

În urmă cu 16 ani când a ajuns la Belfir, preotul Kiss a găsit o casă parohială dărăpănată, care zeci de ani fusese folosită pentru depozitarea cerealelor, şi o populaţie îmbătrânită, dar nu s-a descurajat.

A muncit şi a reuşit, iar astăzi se poate lăuda cu un adăpost pentru zeci de copii. Este vorba despre asociaţia Kolping, înfiinţată în 2000 şi botezată cu numele unui preot german de acum 200 de ani care îşi făcuse un scop din ajutorarea tinerilor nevoiaşi.

Deviza lui Kolping – „Fiţi părinţi ocrotitori, deveniţi profesionişti în meseria voastră şi fiţi cetăţeni adevăraţi“ – este şi principiul călăuzitor al lui Kiss.

“Asociaţia a luat naştere pe 1 martie 2000. Nu ştiam exact ce doream să facem. Au trecut şase luni şi am decis ca activitatea noastră principală să fie ocrotirea copiilor”, povesteşte părintele Kiss.

Poveştile celor din acest centru sunt impresionante, la fel cum sunt poveştile tuturor copiilor care au ajuns să se izbească de neajunsuri încă din primii ani de viaţă. Dragostea părinţilor este lucrul care le lipseşte cel mai mult.

Este bine, totuşi, că sunt şi oameni minunaţi în lumea aceasta, iar preotul Kiss este exemplul cel mai clar. Mulţi copii şi-au găsit, în toţi aceşti ani, sprijin la centrul părintelui Kiss. Preotul îşi aduce aminte de ei şi zice că l-au făcut mândru.

„Am crescut şi am educat cu colegii peste 100 de copii. Avem la ora actuală şi un pedagog la Salonta, a fost primul care a plecat de aici, avem şi un băiat la facultate la Oradea“, spune preotul romano-catolic. Kiss nu uită să le serbeze zilele de naştere, zilele onomastice sau evenimentele cele mai importante din an.

Cu toate acestea, problemele nu-l ocolesc nici pe părinte. De-a lungul anilor a fost pus în faţa multor situaţii, iar acum încearcă să le facă faţă cu zâmbetul pe buze şi cu speranţa că Dumnezeul o să-l ajute.

“Am avut probleme. Trebuia să plătim o factură de 450 de lei urgent, în 24 de ore. Nu ştiam de unde să iau bani. Am stat, m-am gândit şi am zis că dau telefoane la persoanele care m-au mai ajutat. Am dat nouă telefoane şi toţi îmi răspundeau că acum nu pot. Am spus: «Doamne, al zecelea număr Tu să-l suni! Eu nu mai ştiu pe cine să sun». Peste câteva ore a venit poşta, iar printre ziare şi facturi era o scrisoare de la o femeie care a trimis asociaţiei 450 de lei. Şi atunci am zis: «Doamne, Tu la milimetru calculezi! Îţi mulţumesc foarte mult»”, povesteşte preotul incredibila întâmplare.

Donaţiile, principala sursă de venit

Copiii trăiesc din donaţiile primite de fundaţia înfiinţată de părintele Kiss. Unele zile sunt uşoare, altele mai grele, dar luna februarie rămâne cea mai grea de peste an. Atunci se termină proviziile şi nici ajutoare nu mai sosesc.

“Se întâmpla în urmă cu şapte ani. Nu aveam ce carne să le pun pe masă copiilor. M-am consultat cu ei, iar unul mi-a spus: «Domnule părinte, sus, în pod, sunt porumbei, ne lăsaţi să-i prindem?». Aşa am reuşit să le asigur masa cu carne pentru două zile“, ne-a mărturisit părintele.

Cu toate problemele şi necazurile, cei de la Belfir sunt ca o familie. Un preot baptist a auzit despre asociaţie şi le-a trimis un miel, au mai primit un purcel şi câteva găini, astfel că acum se pot lăuda cu o mică fermă de animale. Fiecare copil ajută după puteri la treburile gospodăriei.