Fostul Palat al Finanţelor (ulterior Policlinica Mare), clădire de patrimoniu din Oradea, revendicat de Ordinul Călugărilor Mizericordieni, rămâne în proprietatea judeţului Bihor printr-o hotărâre definitivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dată în 15 decembrie.
“Dosarul a fost extrem de greu pentru că, de regulă, în ceea ce priveşte legile retrocedării, este foarte dificil să obţii o asemenea soluţie. Ceea ce este important e că până la urmă s-a reuşit păstrarea imobilului datorită faptului că nu s-a dovedit de către Ordinul Mizericordienilor că ar fi existat un act de naţionalizare a acestui imobil. Nu contează proprietatea, contează faptul că acest imobil nu a fost luat niciodată de statul român. Iar Înalta Curte a dat o decizie în sensul acesta. Pe de altă parte, să vedem şi motivarea Înaltei Curţi, s-ar putea ca acest Ordin Călugăresc să nu fi existat la momentul formulării cererii de retrocedare în anul 2003”, a declarat avocatul Mircea Ursuţa.
Acesta a fost angajat în urmă cu patru ani de Consiliul Judeţean în procesul de retrocedare care durează de peste 13 ani.
Clădirea Palatului de Finanţe, din strada Republicii nr. 35, o vreme sediul Policlinicii Mari din Oradea, a fost solicitată pentru retrocedare de către Ordinul Călugărilor Mizericordieni, subordonat Episcopiei Romano-Catolice a Oradiei.
Palatul Finanţelor din Oradea, evaluat la cinci milioane de euro, a fost construit la începutul secolului XX şi este considerat unul dintre cele mai frumoase obiective din România. În prezent este într-o stare avansată de degradare, acoperit cu plase de protecţie. Autorităţile locale şi judeţene nu au putut interveni deoarece nu era stabilit proprietarul.
Conducerea CJ Bihor intenţionează, de mult timp, să reabiliteze palatul pentru a oferi un sediu corespunzător instituţiei şi altor unităţi subordonate.