Medicul Gheorghe Burnei a fost suspendat din funcţiile de prodecan şi profesor universitar al Facultăţii de Medicină de la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) „Carol Davila” din Bucureşti, după ce procurorii l-au pus sub acuzare pentru luare de mită şi îl suspectează că a făcut experimente pe copii, informează News.ro.
Purtătorul de cuvânt al UMF “Carol Davila” Bucureşti, Valentin Mateescu, a declarat, că Gheorghe Burnei este suspendat, din 12 decembrie, din funcţiile de prodecan şi profesor universitar al Facultăţii de Medicină. Decizia de suspendare a lui Gheorghe Burnei va fi aplicată până când procurorii vor finaliza ancheta penală şi în instanţă va fi dată o soluţie definitivă.
Corpul de Control al Ministerului Sănătății a făcut verificări, miercuri, la Spitalul „Marie Curie” din București, privind programul de protezare, a declarat pentru Vocea.biz, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății, Valentin Popescu.
Verificările vin după ce medicul Gheorghe Burnei a fost ridicat sâmbătă dimineață de către procurori pentru luare de mită și pentru pretinse experimente făcute pe pacienții săi. În urma audierilor, a fost reținut și arestat preventiv pentru 30 de zile.
În referatul procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București care anchetează cazul medicului Gheorghe Burnei, se arată că doctorul apela adesea la „cunoștinte” ale sale de la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Mecatronică si Tehnica Măsurării pentru furnizarea de proteze neomologate și nici adecvate uzului medical și care ajungeau în corpurile pacienților săi, fiind vorba de experimente pe copii. „În categoria experimentelor pe copii sunt incluse și intervențiile chirurgicale efectuate cu oase de vită fierte sau cu filtre de tanc sau cu BVC. Numeroase operații nu sunt adecvate problemelor medicale pe care le au copiii. Mai mult pentru unii copii inculpatul inventează probleme de sănătate inexistente. Inculpatul efectuează de multe ori intervenții chirurgicale cu mult disproporționate în raport cu problema reală. Efectuează intervenții chirurgicale și acolo unde acestea nu se impun în raport cu situația sau cu vârsta copilului, implantează sisteme și proteze care nu sunt necesare sau le implantează greșit”, se arată în referat.
De asemenea, medicul Burnei preleva de la copii fără, consimțământul aparținătorilor, țesut osos și ligamente fără respectarea celor mai elementare norme în vigoare în acest domeniu, au mai descoperit procurorii.
„Din primele date țesuturi astfel prelevate și păstrate au fost deja folosite ca transplant pentru alți copii, cele descoperite la percheziție urmând a avea o destinație similară. Aceste aspecte sunt cu atât mai grave cu cât spitalul și inculpatul aveau posibilitatea legală de a apela la banca de țesuturi pentru a realiza transplanturi într-un mod legal și sigur pentru starea de sănătate a pacienților. Având în vedere cele descoperite a fost solicitat sprijinul unui specialist din cadrul Agenţiei Naţionale de Transplant”, se mai arată în document.
Potrivit Colegiului Medicilor, doctorul Burnei ar fi un pionier care a apelat la metode neconvenționale, în vremuri în care nu existau materialele de astăzi. Până când ancheta demarată de către Colegiul Medicilor nu va fi finalizată, președintele Gheorghe Borcean susţine că medicul chirurg nu poate fi considerat vinovat a priori.
Rugat să explice dacă este o practică obișnuită să se țină oase în frigider, Gheorghe Borcean a spus că nu ştie despre aşa ceva. “Îi las pe cei care fac această acuzație să spună pentru ce s-au ținut acele oase. Sunt doar afirmații într-un dosar. Eu nu am cunoștință efectivă despre aceste lucruri”, a precizat preşedintele Colegiului Medicilor, citat de RFI. El a mai explicat că dacă medicul Burnei a fost inventiv, în condițiile în care nu existau acele device-uri, este lăudabil pentru că s-a gândit să le producă într-un atelier oarecare dintr-un anume material.
„Acest lucru face un medic pionier, un medic care gândește și care dorește să rezolve cu orice preț acel pacient. A făcut acel lucru pentru a face un bine acelui om. Nimeni nu a făcut încă dovada că acel implant, produs sui generis, pentru acel pacient, pentru acea patologie a prejudiciat în vreun fel acel pacient. Modul în care aceste obiecte s-au folosit, în afara indicațiilor, este o chestiune pe care doctorul și-o asumă și va răspunde pentru ea. Dar nu este a priori vinovat pentru că a făcut acest lucru”, a precizat Borcean.