Decizie definitivă: Medicul Burnei nu poate profesa în spitalele de stat

Vocea.biz / 09.10.2017
Decizie definitivă: Medicul Burnei nu poate profesa în spitalele de stat

Curtea de Apel București a decis, definitiv, luni, că medicul ortoped Gheorghe Burnei nu mai are voie să profeseze în spitale de stat. Anterior, Tribunalul Municipiului Bucureşti (TMB) a decis, în 29 septembrie, să ridice interdicţia impusă lui Gheorghe Burnei de a profesa într-un spital din sistemul public de sănătate, dar măsura a fost contestată de procurori la Curtea de Apel.

„Admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti. Desfiinţează, în parte, încheierea din 29 octombrie 2017 a Tribunalului Bucureşti şi pe fond, rejudecând, respinge cererea de modificare a măsurii controlului judiciar formulată de inculpat”, a decis, luni, Curtea de Apel Bucureşti.

Astfel, în urma sentinţei, medicul Gheorghe Burnei nu va putea reveni în sala de operaţii.

Medicul Gheorghe Burnei a cerut conducerii Universităţii de Medicină „Carol Davila” Bucureşti să îi aprobe cererea de pensionare pentru că a atins limita de vârstă, de 65 de ani, a declarat, în 30 septembrie, pentru Mediafax, rectorul instituţiei de învăţământ, Ionel Sinescu.

„Domnul profesor Burnei şi-a depus în urma cu aproximativ o săptămână cererea de pensionare deoarece a atins limita de vârstă, de 65 de ani. Este un demers perfect normal şi perfect legal”, a spus Sinescu.

Decizia de pensionare a fost semnată începând cu data de 22 septembrie.

Procurorii îl acuză pe Burnei că ar fi mascat mita cerută de la părinţi în contracte de donaţii, iar pe unii copii i-ar fi operat pentru afecţiuni inexistente în realitate, el şi familia sa primind chiar şi deplasări în străinătate de la firma care îi furniza proteze neomologate.

Citește și...