Un general sirian a anunţat că forţele guvernamentale au intrat în ultima etapă a ofensivei de recucerire a districtelor estice din metropola Alep, după ce grupările rebele au ajuns să controleze doar 3% din teritoriile deţinute anterior. Reprezentanţii Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului au precizat că bătălia este aproape încheiată, transmite Reuters, citat de News.ro.
”Bătălia din cartierele estice ale Alepului ar trebui să se încheie în curând. Rebelii nu mai au mult timp la dispoziţie. Ei trebuie să se predea sau vor muri”, a precizat generalul Zaid al-Saleh, şeful Comitetului de Securitate al lui Bashar al-Assad.
Rebelii s-au retras din toate cartierele situate la est de râul Alep după ce au pierdut controlul în districtul Sheikh Saeed.
Raidurile aeriene ale forţelor guvernamentale şi aliaţilor ruşi au continuat să lovească cartierele rebele, iar civilii blocaţi în respectivele districte susţin că situaţia este una cu adevărat apocaliptică.
”Situaţia este astăzi extrem de dificilă”, a declarat liderul rebelilor din gruparea Fastaqim, Zakaria Malahifji.
De asemenea, un reprezentant al rebelilor a precizat că rebelii vor încerca să reziste înaintării trupelor guvernamentale de pe malul vestic al râului Alep.
”Ne aşteptăm la o nouă linie a frontului”, a declarat reprezentantul rebelilor din gruparea Jabha Shamiya.
O sursă din armata siriană a precizat că retragerea neaşteptată a rebelilor a reprezentant ”o prăbuşire uriaşă pentru moralul teroriştilor”.
Preşedintele Bashar al-Assad este extrem de aproape de a prelua controlul complet asupra metropolei Alep. O asemenea cucerire ar putea să reprezintă cel mai mare câştig pentru forţele guvernamentale siriene după aproape şase ani de război civil.
Ministerul Apărării de la Moscova a anunţat că peste 2.200 de rebeli s-au predat şi 100.000 de civili au părăsit cartierele asediate de la începutul ofensivei extrem de violente asupra metropolei Alep.
”Oamenii fug dintr-o zonă bombardată în alta în speranţa că vor scăpa de moarte şi îşi vor salva sufletele… este ziua apocalipsei în Alep, da… apocalipsa a ajuns în Alep”, a declarat un fost angajat guvernamentat din districtul Sukkari.
Zeci de mii de civili rămân blocaţi în districtele controlate de rebeli, care sunt lovite zilnic de raiduri aeriene.
viewscnt