Cisternele implicate în accidentul de tren din Bulgaria, deţinute de o firmă din România. Bilanţul morţilor a ajuns la şapte

Anca Miklos / 10.12.2016
Cisternele implicate în accidentul de tren din Bulgaria, deţinute de o firmă din România. Bilanţul morţilor a ajuns la şapte

Cisternele implicate în accidentul de tren din Bulgaria, soldat cu şapte morţi, erau deţinute de o companie românească, a anunţat proprietarul firmei care a operat transportul, citat de Sofia News Agency.

Novinite nu precizează despre ce companie este vorba, notează News.ro.

“Au fost verificate, erau sigure 1000%”, a precizat patronul companiei Bulmarket, o firmă privată care are licenţă pentru transportul de marfă, ce opera garnitura cu destinaţia Rusia.

El a adăugat că nu ştie ce a provocat accidentul.

Şapte oameni au murit şi alţi 29 au fost răniţi după ce mai multe vagoane ale unui marfar care transporta propan şi gaz petrol lichefiat au deraiat şi au explodat, la intrarea din gara satului Hitrino.

Citește și...