Tribunalul București a continuat, luni, audierile în dosarul de trafic de droguri al lui „Bruce Lee”, liderul aurolacilor de la Gara de Nord, supranumit de presa britanică și „Regele canalelor”. „Faima” lui „Bruce Lee” – după ce a fost făcut vedetă de jurnaliștii de la The Daily Mail sau Channel 4 – a avut prețul ei: „Regele” și supușii lui au fost ridicați de DIICOT în 2015 pentru trafic de metadonă și ecstasy în zona Gării de Nord. Acum, martori cu identitate protejată l-au portretizat de „Bruce Lee” – pe numele lui real Florin Hora – altfel decât au făcut-o amplele reportaje din România sau Marea Britanie, în care acesta apărea ca fiind un protector al oamenilor fără adăpost.
Mai multe persoane audiate prin videoconferință, având fața blurată și vocea modificată, au arătat instanței că „Regele” e gol: acesta le dădea droguri oamenilor fără adăpost și le cerea să le vândă, iar dacă aceștia nu reușeau, îi bătea. Toți martorii cu identitate protejată – consumatori de droguri – l-au indicat pe „Bruce Lee” drept singurul destinatar al sumelor de bani provenite din vânzarea de droguri. În schimb, oamenii străzii de sub „aripa” lui „Bruce Lee” primeau și ei câte o doză din drogurile pe care trebuiau să le vândă, iar alteori nimic, doar permisiunea acestuia să doarmă în canal sau în ghereta lui „Bruce Lee” de la Gara de Nord.
Martori au dezvăluit în instanță „lumea paralelă” din zona Gării de Nord, acolo unde își fac veacul boschetari, drogați și cerșetori, pe scurt, „Curtea” lui „Bruce Lee” din parcul din fața Ministerului Transporturilor.
„În baracă, în canal și în parc se consumau droguri, „Bruce Lee” și oamenii lui se ocupau de asta. Știu ca „Bruce Lee” era șeful lor, „tatăl” lor. Spun acest lucru pentru că așa îl strigau. Și eu îi spuneam tot „tată”, că așa îl spuneau toți acolo. Eu cumpăram droguri de la cei cu care mă întâlneam, de exemplu de la Sima. Banii ajungeau în final la „Bruce Lee” , a declarat unul dintre martori.
Alt martor a declarat că „Bruce Lee” le dădea oamenilor fără adăpost metadonă și ecstasy pentru a le vinde. „Ei luau drogurile de la „Bruce Lee”. Banii pe care îi luau toți oamenii de acolo ajungeau la „Bruce Lee”. Erau și vânzători, și consumatori: la baracă se și vindeau droguri, se și consumau. Exista o relație de subordonare între vânzătorii de droguri și „Bruce Lee”, el coordona rețeaua. Este vorba despre etnobotanice și metadonă. Nu știu de unde le lua. Celor care primeau drogurile le dădea o doză să tragă și uneori nimic, fiind mulțumiți că erau primiți la baracă să doarmă. Știu că dacă unii dintre vânzători luau din drogurile pe care trebuiau să le vândă erau bătuți de „Bruce Lee”. Am văzut când „Bruce Lee” i-a bătut pe toți de acolo. De exemplu, „Babi” a fugit cu niște plicuri și l-a bătut. L-a bătut și pe Sima, că a tras mai multe plicuri”, a relatat alt martor.
O asistentă socială audiată la rândul ei a relatat că „Bruce Lee” e aurolac de modă veche și nu se atingea de „prafuri”, consuma numai mult-îndrăgita vopsea aurie. „La baracă se consumau droguri: 30 la sută trăgeau din pungă, 70 la sută își injectau un praf diluat cu apă. Toți de acolo își vindeau droguri între ei. Era cineva acolo care răspundea de zona respectivă, Hora Florin. Adică de câte ori mergeam acolo, el consuma la pungă, nu se injecta. (…) Eu mergeam acolo pentru că eram studentă în primul an la Asistență Socială. Le duceam mâncare. Haine nu, pentru că erau alte ONG-uri care care se ocupau de asta”, a declarat martora.
Aceasta a mai relatat că zona dintre Gara de Nord și Ministerul Transporturilor e „un focar de TBC” și că ar trebui să fie închisă.
Florin Hora, zis „Bruce Lee”, şi cinci apropiaţi ai acestuia au fost reţinuţi în urma percheziţiilor în canalizarea care face legătura între Gara de Nord şi cartierul Grozăveşti din Capitală în vara anului trecut. Anchetatorii au ridicat atunci din zona Gării de Nord şi cartierul Grozăveşti 78 de persoane şi le-au dus la Secţia 3 Poliţie.
Ulterior, 12 dintre cei ridicaţi la percheziţii au fost duşi pentru audieri la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), iar şase dintre aceştia au fost reţinuţi, printre care şi Florin Hora, cunoscut ca liderul oamenilor străzii din Capitală, suspectat că a constituit o grupare de trafic de droguri.
Potrivit anchetatorilor, la percheziţii s-au găsit zece săbii, 3.000 lei, 30 de tablouri posibil furate, zece grame de heroină, un laptop, două unităţi de PC, 11 televizoare, două DVD-uri, două flexuri, două bormaşini şi două fierăstraie electrice.
Florin Hora este suspectat că a înfiinţat o grupare de trafic de heroină, metadonă şi ecstasy, formată exclusiv din persoane fără adăpost, care stau în canalele din zona Gării de Nord.
„Reţeaua de traficanţi, formată din 23 de persoane, avea un stil de viaţă parazitar şi acţiona preponderent în zona Gării de Nord şi a cartierului Grozăveşti, fiind condusă de un bărbat, de 41 ani, bănuit că a obţinut foloase materiale însemnate din activitatea ilicită”, arăta Poliţia Română, într-un comunicat de presă.
Hora ar fi strâns o avere considerabilă, care i-ar fi permis chiar să-şi construiască o vilă, acesta preferând însă să stea în continuare în canal, pentru a-şi putea coordona oamenii.
În urma percheziţiilor, poliţiştii au stabilit că şi unii dintre membrii grupării conduse de Florin Hora au o situaţie financiară bună, cu toate că locuiesc în canalizarea de la Gara de Nord. Aceştia şi-au amenajat în canal adevărate locuinţe de lux, cu canapele din piele şi televizoare de ultimă generaţie.
Într-o baracă amenajată de oamenii străzii, poliţiştii au descoperit şi o piscină improvizată, iar în canal s-a găsit un seif despre care se bănuieşte că era folosit pentru păstrarea bunurilor de valoare furate.