Circulaţia în zona Gării de Nord, restricţionată duminică, din cauza unor filmări

Vocea.biz / 12.11.2017
Circulaţia în zona Gării de Nord, restricţionată duminică, din cauza unor filmări

Duminică, în zona Gării de Nord, circulaţia va fi oprită cu intermitenţă până la ora 20:00, din cauza unor filmări. De asemenea, din acelaşi motiv, şi miercuri, şi la sfârşitul săptămânii viitoare, vor fi impuse restricţii de trafic în mai multe zone din Capitală.

Conform Poliţiei, duminică, între orele 07.00 – 20.00, are loc o filmare pe str. Gării de Nord, în dreptul imobilului nr. 6-8, în parcarea de vizavi., ceea ce presupune întreruperea cu intermitenţă a traficului rutier.

În acelaşi interval orar vor fi filmări în Parcul Gării de Nord şi în parcarea din faţa parcului, situată în Piaţa Gării de Nord, scrie News.ro.

Miercuri, între orele 07.00 – 20.00, este programată filmare în spatele blocului Dunărea din Bd. Nicolae Bălcescu.

Sâmbăta viitoare, tot între  07.00 – 20.00, este anunţată o filmare dinamică pe traseul Piaţa Muncii – Circul de Stat şi retur. Totodată şi pe traseul Bd. Dinicu Golescu şi retur. Deplasarea în trafic se va face cu respectarea tuturor regulilor de circulaţie rutieră.

Duminica viitoare, între orele 07.00 – 22.00, se va desfăşura o filmare pe străzile Episcopiei, Nicolae Golescu, Constantin Escaru, George Enescu nr. 27-29 şi pe strada  Boteanu nr. 1-3, ceea ce va presupune întreruperea cu intermitenţă a traficului rutier.

Şi duminica viitoare, între orele 07.00 – 22.00, va avea loc o filmare dinamică pe traseul Piaţa Muncii – Circul de Stat şi retur.

În 19 şi 20 noiembrie, între orele 07.00 – 21.00, se va filma în Centrul Istoric. În 20 noiembrie, accesul maşinilor pe străzile Poştei şi Franceză se va face numai între orele 06.00 – 10.00.

Sursa foto: Facebook.com/ Poliția Română

Citește și...