Ministerul Educației vrea să reglementeze temele pentru acasă. Experți și reprezentanții elevilor: Este suprareglementare, cu impact negativ asupra sistemului

Ioana Nicolescu / 25.11.2016
Ministerul Educației vrea să reglementeze temele pentru acasă. Experți și reprezentanții elevilor: Este suprareglementare, cu impact negativ asupra sistemului

Temele pentru acasă vor fi reglementate prin ordin de ministru (OM), care va fi semnat luni de către ministrul Educației Mircea Dumitru, fără a mai fi pus în dezbatere publică. Anunțul a fost făcut joi seara de către Dumitru,  în cadrul sesiunii online „De vorbă cu Ministrul tău”, iniţiată de Ministerul pentru Consultare Publică şi Dialog Civic.

Astfel, deși temele de acasă nu sunt obligatorii, ministerul va reglementa prin acest OM că timpul de lucru trebuie să fie de cel mult 2-3 ore.

„În momentul de faţă, noi am lăsat lucrurile la rezonabilitatea profesorilor, dar ceea ce se întâmplă este că vacanţele de vară se transformă într-un fel de competiţie, de concurs, câte sute sau mii de probleme să rezolvăm. Să lăsăm deoparte ipocrizia. Noi, oamenii maturi, aşteptăm vara ca să ne relaxăm, să ne odihnim, iar o elevă sau un elev care are şapte, opt, nouă ani, 11 ani, trebuie să lucreze încontinuu în aşa fel încât în septembrie, când ajunge la şcoală, să nu o supere pe doamna învăţătoare sau pe doamna dirigintă şi să vină cu caietul de teme făcute, iar, dacă nu le-a făcut, eventual, să mai primească şi o notă proastă sau un calificativ prost”, a declarat joi Mircea Dumitru, citat de News.ro.

El a mai precizat că la clasa pregătitoare nu se vor da teme pentru acasă și a adăugat că pentru învăţământul primar timpul alocat temelor nu trebuie să depăşească o oră, iar pentru învăţământul gimnazial creşte, gradual, la două ore. „Pentru liceu, sigur, trebuie să fie ceva mai mare, pentru că deja la liceu trebuie să te pregăteşti pentru ce urmează şi ai nevoie de mai mult timp”, a spus Mircea Dumitru.

Este suprareglementare, temele nu sunt obligatorii

Reprezentanții elevilor și experți în educație au explicat pentru vocea.biz că ordinul este o suprareglementare, că nu ai cum să monitorizezi ceva ce nu este cuantificabil și nici măcar obligatoriu, iar sistemul preuniversitar are probleme mult mai grave decât temele de acasă ale elevilor.

„În loc să reglementăm numărul de ore petrecut cu temele pentru acasă, ar fi mai eficient să construim un sistem care să le facă irelevante: dacă am avea clase cu 20-25 de copii, cu profesori bine pregătiți și autonomi în activitatea lor de predare, nu ar mai fi nevoie de teme. Un astfel de ordin este tipic pentru o instituție care este obișnuită să suprareglementeze, să controleze fiecare detaliu, să descurajeze autonomia școlilor și profesorilor, cu impact negativ asupra sistemului”, este de părere Tincuța Apăteanu.

Reprezentanții elevilor sunt revoltați de faptul că nu au fost consultați vizavi de această decizie care afectează 3 milioane de elevi.

„Faptul că nu am fost consultați mi se pare un lucru rău pentru că punctul nostru de vedere are o pondere foarte mare pe această temă, afectează trei milioane de elevi un astfel de ordin. De asemenea, nici în Statutul Elevului și nici în Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ din sistemul preuniversitar (ROFUIP) nu scrie nicăieri că elevii au obligația de a-și face temele. Deci, tema ar trebui să reprezinte un mod prin care elevii să-și întărească anumite cunoștințe, nicidecum o obligație. Intenția ministrului e bună, dar nu prin această formă pentru că un ordin de ministru ca acesta practic ar legifera o chestiune care nu poate fi cuantificată. Cine poate să monitorizeze dacă un elev lucrează o oră sau mai mult? Pe lângă faptul că ordinul legiferează un lucru „ilegal”, nu are o aplicabilitate concretă în viața de zi cu zi. Și în ROFUIP nu scrie că temele ar putea fi notate, e o metodă de întărire a cunoștințelor, nicidecum o obligație. Tema nu este o obligație și nu putem legifera ce nu este obligatoriu”, a spus Vlad Ștefan, președintele Consiliului Național al Elevilor.

La rândul său, Alexandru Bajdechi, fost reprezentant al elevilor din Constanța, spune că „Ministrul vine cu o soluție prin care stabilește un număr minim de teme, fără să stabilească un număr maxim. Vine cu o soluție contrară problemei pe care a identificat-o”.

„Temele nu au o consacrare legală, există un ordin din 1999 care este pe de o parte nul pentru că nu are niciun temei, pentru că e abrogat implicit prin Legea Educației și Statutul Elevului. Sunt de acord că elevii au prea multe teme, dar asta fiindcă ministerul a închis ochii la această problemă și nu a vrut nici să le interzică expres, nici să le reglementeze și acum vrea să le reglementeze într-un mod care nu rezolvă problema, mai ales dacă încercăm să ne orientăm spre un învățământ de tip finlandez, unde elevii nu au teme. În plus, temele reprezintă o derogare de responsabilitate pentru că profesorii nu se fac înțeleși în clasă și le spun elevilor să învețe acasă. De asemenea, sistemul acesta de teme este folosit de unii profesori ca un instrument de tortură, de frică, căutând să-i sancționeze pe elevii care nu-și fac temele pentru că altfel nu reușesc să se impună. Temele de acasă simbolizează un raport de supușenie al elevului față de școală. De asemenea, unde e consultarea publică care e obligatorie și în cazul acesta e nerespectată, dacă semnează luni ordinul”, este de părere Bajdechi.

Ministerul Educației: Nu este o suprareglementare

Reprezentanții ministerului susțin că nu este o suprareglementare, iar temele, deși nu sunt obligatorii, reprezintă o practică a procesului de predare-învățare.

„Ordinul va fi semnat luni. De altfel, există un ordin care reglementează în mare timpul petrecut de copii la școală, din 1999, dar nu a existat nicio ajustare a celui ordin până în momentul acesta. Ordinul de acum reglementează numărul maxim de ore. Timpul maxim de realizare a temelor acasă este de cel mult două ore la toate disciplinele, astfel încât media zilnică a pregătirii elevilor atât la clasă, dar și acasă, să însumeze maximum 8 ore zilnic. Directorii școlilor coordonează aplicarea acestor prevederi și cu siguranță trebuie să existe un dialog la nivel de cancelarie, între părinți și profesori, pentru a rezolva unele situații în care copiii sunt supraîncărcați cu teme. Nu putem vorbi de o poliție a temelor, ce reglementează acest ordin este timpul pe care un copil trebuie să-l petreacă pentru rezolvarea temelor de acasă. Am primit din ce în ce mai multe semnale că unii profesori au tendința de a supraîncărca elevii cu teme. Așa ceva este de neînțeles, copiii au nevoie de timp pentru joacă, pentru a lectura sau pentru a interacționa cu familia. Temele nu se notează, una dintre prevederile acestui ordin este legat de notarea temei pentru acasă”, a explicat pentru vocea.biz, Mirabela Amarandei, purtătorul de cuvânt al ministerului Educației.

 

Citește și...