Comisia de disciplină a solicitat Comitetului Director al Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov reducerea cu 10 la sută, timp de două luni, a salariului medicului de pe prima ambulanţă care a intervenit în cazul lui Ioan Gyuri Pascu, întrucât a mers la consultaţie doar cu una din cele trei truse medicale obligatorii şi nu a luat acordul scris al pacientului că refuză transportul la spital, a declarat joi, pentru News.ro, managerul SABIF, Alis Grasu.
Sancţiunea disciplinară a fost propusă întrucât au fost încălcate două dintre articolele Regulamentului de ordine interioară, respectiv unul care obligă medicul să meargă la consultaţie cu trei truse din dotarea ambulanţei, dar acesta a avut doar una, şi cel de-al doilea legat de faptul că nu a luat acordul scris al pacientului în care să se arată că refuză transportul la spital, ci s-a mulţumit cu acordul verbal al acestuia”, a spus Alis Grasu.
Comisia de disciplină constituită la SABIF l-a audiat pe medicul de pe prima ambulanţă care a ajuns la Gyuri Pascu şi a identificat două încălcări ale regulamentului intern şi fişei postului. Astfel, medicul a nu a respectat obligaţia de a folosi trusele din dotarea maşinii la toate intervenţiile şi nici nu a consemnat în fişa de intervenţie consimţământul pacientului în ceea ce priveşte refuzul de a fi transportat la spital.
În ceea ce priveşte acuzaţia de malpraxis, Comisia de disciplină a SABIF şi-a declinat competenţa şi a solicitat înaintarea dosarului către Colegiul Medicilor Bucureşti.
Întrebată dacă a vorbit cu medicul şi dacă acesta şi-a pus vreodată întrebarea dacă ar trebui să-i facă artistului o electrocardiogramă, Alis Grasu a spus: ”Nu am fost membră în această comisie, dar rezultatul comisiei mi-a fost aşa cum vi l-am comunicat, nu am date suplimentare legate de declaraţia medicului”. De asemenea, întrebată dacă ar fi trebuit să i se facă o electrocardiogramă lui Ioan Gyuri Pascu, Alis Grasu a spus: ”Este o problemă pe care ar trebui să o elucideze, coroborând datele cu examenul anatomo-patologic, Colegiul Medicilor”.
Ea a mai spus că a fost anunţată despre acest caz în dimineaţa în care artistul a decedat, menţionând că primul anunţ l-a primit de la medicul coordonator în jurul orei 05.30. ”La raportul de gardă, la ora 8.00, s-a discutat acest caz şi în acel moment ne-am şi autosesizat şi am început cercetarea administrativă”, a spus Alis Grasu, menţionând că medicul i-a comunicat că ”toţi parametrii pacientului erau normali, că nu se impunea efectuarea unei electrocardiograme şi că nimic nu a pledat către o afecţiune cardiacă”.
Managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti a precizat că toate maşinile de consultaţii la domiciliu au aparat pentru electrocardiografie, defibrilator semiautomat, tensiometru, însă medicul care a intervenit la Gyuri Pascu nu a luat electrocardiograful: ”Era obligată să ia echipamentele, dar dacă nu le-a luat, putea să le ceară”. În ceea ce priveşte cea de-a doua abatere, managerul SABIF a spus că ar fi fost corect ca medicul să consemneze în fişa de intervenţie că pacientul a refuzat să fie dus la spital: ”Noi am prevăzut acest lucru în fişa postului, astfel încât medicul să se acopere din toate punctele de vedere că a făcut tot ceea ce trebuie ca să-l convingă pe pacient să adopte cea mai bună atitudine”, a mai spus Grasu.
Managerul SABIF a mai spus că, fiind vorba despre un medic care nu a mai avut nicio abatere, trebuie analizată situaţia într-un ”mod particular”: ”Poate primi ca sancţiune maxim 10% pe trei luni, în niciun caz desfacerea contractului de muncă, până când organele abilitate nu-şi spun cuvântul”.
Actorul şi muzicianul Ioan Gyuri Pascu a murit la vârsta de 55 de ani, luni dimineaţă, în locuinţa fostei sale soţii, din Bucureşti. În urma necropsiei făcute, la solicitarea familiei, la Institutul Naţional de Medicină Legală “Mina Minovici”, s-a stabilit drept cauză a decesului afecţiunea de cord de care suferea artistul, pe fondul diabetului preexistent.