Colegiul Medicilor cere adoptarea rapidă a legii vaccinării şi “respectarea interesului superior al copilului”

Vocea.biz / 11.12.2017
Colegiul Medicilor cere adoptarea rapidă a legii vaccinării şi “respectarea interesului superior al copilului”

Colegiul Medicilor din România a trimis o adresă Camerei Deputaților prin care solicită adoptarea cât mai curând a legii privind vaccinarea într-o formă clară, cu responsabilități asumate. Potrivit Colegiului Medicilor, imunizarea reprezintă măsura profilactică cu cel mai mare succes din istoria medicinii, cu impact major în sănătatea publică prin prevenirea bolilor infecțioase grave, a complicațiilor sau a deceselor produse de acestea.

Într-un comunicat de presă în care anunţă solicitarea adresată Camerei Deputaţilor, Colegiul Medicilor susţine că România înregistrează o scădere îngrijorătoare a acoperirii vaccinale, scădere care nu a putut fi atenuată chiar și în condițiile în care ne aflăm în plină epidemie de rujeolă, boala prevenibilă prin vaccinare.

“Peste 10.000 de persoane, în mare majoritate copii, s-au îmbolnăvit, iar 36 au decedat. Dintre cazurile înregistrate, 99% nu erau vaccinate sau erau vaccinate incomplet. Din acest motiv, CMR a încurajat o reglementare legală solidă a activității de vaccinare, responsabilizarea clară a celor implicați, începând cu autoritățile, corpul profesional medical dar și reprezentanții legali ai copiilor. Colegiul Medicilor din România iși dorește ca aceste responsabilități să aibă ca rezultat, în primul rând, protejarea vieții copiilor dar și a persoanelor adulte iar, în al doilea rând, reglementările să respecte principiile de bază ale exercitării profesiei medicale consacrate, a drepturilor constituționale dar și a tratatelor și convențiilor internaționale la care România este semnatară”, se arată în comunicat.

COlegiul Medicilor susţine că este “absolut necesară respectarea demnității umane dar și consacrarea la nivel de lege a interesului superior al copilului”, citând ‘Convenția cu privire la drepturile copilului’, adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 29 noiembrie 1989 și ratificată în România prin Legea 18/1990.

“Relația dintre medic și pacientul minor prezintă o particularitate în sensul în care medicul trebuie să respecte dreptul la decizie al părintelui dar să respecte și dreptul copilului la sănătate. Din acest motiv, respectarea interesului superior al copilului în actele normative aflate în procedură legislativă reprezintă un element fundamental pentru o viitoare relație sănătoasă medic-pacient.

CMR a urmărit cu atenție etapele parcurse de ‘Legea privind vaccinarea persoanelor din România’ și a transmis puncte de vedere constructive care să ajute la adoptarea unui act normativ coerent, în acord cu principiile fundamentale precizate mai sus. Aflat în procedură parlamentară la Camera Deputaților, proiectul de lege se află în situația în care numeroase amendamente solicitate pot schimba semnificativ principiile care au stat la baza elaborării acestuia și pot influența negativ modul de aplicare a legii, ceea ce reprezintă o lovitură dată sănătății publice și responsabilității pe care trebuie să o avem cu toții față de sănătatea copiilor noștri.

În elaborarea acestei scrisori CMR s-a consultat cu alte organizații profesionale din domeniul medical, respectiv, Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, Societatea Națională de Medicina Familiei, Societatea Română de Microbiologie, Asociația Proimunizare, Societatea Română de Pediatrie, Societatea de Boli Infecțioase și HIV/SIDA, Societatea Română de Pneumologie, Societatea Națională Română de Boli Infecțioase Pediatrice, care sprijină acest demers și solicită Camerei Deputaților să adopte cât mai curând legea într-o formă apropiată de cea trimisă de Senatul României, care nu încalcă în niciun fel dreptul medicilor la opinie, oferă garanții solide părinților, reprezentanților legali și pacienților că vor primi informații validate științific, corecte și complete și este în acord cu legislația în vigoare.

Pe această cale, CMR și organizațiile profesionale fac apel pentru respectarea principiului interesului superior al copilului și dreptului acestuia de a primi cele mai bune îngrijiri medicale, inclusiv prin vaccinare, ceea ce constituie o obligație pentru statul român, pentru profesioniștii din sănătate și pentru părinți”, a transmis Colegiul Medicilor.

Adresa trimisă către Camera Deputaților a fost semnată de nouă doctori.

Citește și...