Dan Stamatiu, medicul orădean acuzat că a ucis o femeie în Ungaria, a fost pus în libertate de magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Stamatiu a fost arestat în Cluj, la o zi după crima care a avut loc în Nyíregyháza.
Medicul Dan Stamatiu este principalul suspect în cazul unei crime care a avut loc pe 1 septembrie, în Nyíregyháza, Ungaria. Aici, doi soţi au fost împuşcaţi în faţa celor doi copii ai lor, iar bărbatul, care a supravieţuit atacului dar se află în stare gravă la spital, a apucat să le spună medicilor numele criminalului.
Dan Stamatiu a fost identificat şi reţinut de poliţiştii din Cluj, la o zi după crimă, iar Curtea de Apel a decis arestarea preventivă a medicului originar din Oradea. Stamatiu a contestat hotărârea instanţei şi a avut câştig de cauză la ÎCCJ.
Magistraţii de aici au decis să admită contestaţia formulată de Dan Stamatiu şi “amână predarea persoanei solicitate până la soluţionarea definitivă a cauzei”.
“Dispune punerea de îndată în libertate a persoanei solicitate Stamatiu Dan de sub puterea mandatului de arestare nr.26/2016 emis la 02.09.2016 de Curtea de Apel Cluj – Secţia penală şi de minori, în dosarul nr.1039/33/2016, dacă aceasta nu este reţinută sau arestată în altă cauză. Constată că persoana solicitată Stamatiu Dan a fost reţinută şi arestată începând cu 01.09.2016 până la data punerii efective în libertate”, se arată în decizia definitivă a instanţei de la Curtea Supremă.
În timpul audierilor de la Cluj, medicul Dan Stamatiu ar fi declarat că, dacă nu ar fi fost prins de poliţişti, s-ar fi sinucis, aşa că pedeapsa cu închisoare pe viaţă nu îl sperie.
Mai mult, Stamatiu ar fi spus că urma să se însoare cu femeia ucisă în Ungaria şi că nu a avut nimic cu cei doi copii ai cuplului, despre care ar fi spus: “I-am lăsat în viaţă”.
Autorităţile din Ungaria au cerut extrădarea medicului, însă în urma deciziei magistraţilor de la ÎCCJ acesta va rămâne pe teritoriul României.