Chestorul Liviu Popa, şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Bihor, şi-a dat joi demisia din Poliţie, după ce a devenit subiectul unei anchete a DNA Oradea.
UPDATE: Liviu Popa a transmis un nou raport prin care cere renunțarea la primul raport, cel prin care a solicitat demisia din Politie. Deocamdată, potrivit Biroului de presa al IGPR-ului nu s-a luat nicio decizie.
“Momentan nici nu vă pot confirma, nici nu vă pot infirma. Nu avem nimic oficial. Fiind şef de IPJ şi chestor, competenţa de numire, şi cel care răspunde de şefii de IPJ este Ministerul de Interne. Domnul Popa a trimis prin intermediul IGPR-ului raportul de ieri, între timp a mai trimis un alt raport prin care solicită retragerea primului raport. Nu ştiu care este rezultatul final”, a declarat ofiţerul de presă al Inspectoratului General al Poliţiei Române
În această dimineaţă, la IGPR a ajuns o cerere din partea chestorului Liviu Popa, privind încetarea raporturilor de serviciu. Documentul a fost înaintat conducerii Ministerului Afacerilor Interne. Conform procedurilor, dat fiind faptul că şeful IPJ Bihor are gradul de chestor, încetarea raporturilor de muncă trebuie avizate şi de preşedintele României.
Liviu Popa, absolvent al Academiei de Poliţie din Bucureşti, şi-a început activitatea în anul 1995, ca ofiţer la Serviciul pentru Combaterea Criminalităţii Economico-Fincanciare din cadrul IPJ Bihor. Timp de doi ani, între 2003 şi 2005 a fost detaşat la DNA Oradea iar în 2005 a fost numit şef al IPJ Bihor. Între 2009 şi 2010 a ocupat funcţia de Directorul General al Direcţiei Generale Anticorupţie iar în perioada 2010-2012 a fost inspector general al Inspectoratului General al Poliţiei Române. Din 2012 a revenit la conducerea IPJ Bihor.
Chestorul Liviu Popa, încă şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bihor, şi şeful Poliţiei Municipiului Beiuş, comisarul şef Remus Indrei, sunt bănuiți că ar fi protejat o serie de afaceriști din județul Bihor.
Pentru chestorul Liviu Popa nu se cunosc deocamdată acuzaţiile care i se aduc şi nici calitatea pe care o are în dosar. În schimb, comisarul şef Remus Indrei este bănuit că ar fi protejat activitatea infracţională a mai multor oameni de afaceri din zona Beiuşului.
Avocatul șefului de poliție Beiuș, Răzvan Doseanu, a declarat pentru jurnaliștii prezenți în fața sediului DNA Bihor că, în dosarul în care este audiat clientul său, procurorii DNA aduc acuzații de luare de mită ”din cele mai diverse”.
„În esență este vorba despre infracțiuni de luare de mită, de o diversitate mare, începând de la ferestre și mobilier pentru un sediu de poliție, săparea unui gard de 25 de metri, mese achitate în cuantum de 100-150 de lei, zece brazi de Crăciun, doi cozonaci și două kilograme de plăcinte. În esență sunt mai multe, unele dintre obiectele infracțiunilor de luare de mită s-ar circumscrie celor enumerate mai devreme”, a declarat reprezentantul legal al lui Remus Indrei, avocatul Răzvan Doseanu
În dosarul chestorului Liviu Popa a fost audiat, luni, și co-președintele PNL, Vasile Blaga. Pe seama implicării lui Vasile Blaga s-au făcut mai multe speculații.
Liviu Popa a fost implicat în urmă cu o lună într-un accident rutier, în timp ce se afla la volanul unui autoturism ce îi aparține lui Vasile Blaga. Trei ipoteze au fost vehiculate privind accidentul: că Liviu Popa era „în cărți” pentru o funcție importantă, că ar fi încercat să mușamalizeze accidentul sau că în mașină s-ar fi descoperit o sumă de bani.
Liderul PNL Vasile Blaga a declarat, înainte de audierile de luni de la sediul DNA din Bucureşti, că dă declaraţii în calitate de martor în dosarul în care a fost citat de procurorii anticorupţie.
La ieşirea de la DNA, Blaga a precizat că este vorba de dosarul deschis după accidentul de maşină în care a fost implicat autoturismul său pe data de 6 septembrie, maşina fiind condusă atunci de chestorul Liviu Popa, prieten apropiat al copreşedintelui PNL.
Blaga spune că l-a rugat pe şeful Poliţiei Bihor să îi pornească din când în când maşina, aceasta fiind Diesel din 2001. Şeful IPJ Bihor, chestorul Liviu Popa, a fost implicat într-un accident de circulaţie pe centura municipiului Braşov, la începutul lunii septembrie.
Ofiţerul, aflat în drum spre Bucureşti, a intrat cu maşina pe contrasens, în depăşirea unui autotren, şi a lovit o altă maşină, care venea din sens opus.
“Nu a fost nimic grav, de altfel eu îmi continui drumul spre Bucureşti cu aceeaşi maşină. Am vrut să depăşesc un TIR, am ieşit pe contrasens şi am lovit o maşină care venea din faţă”, a declarat atunci şeful Poliţiei.
Mașina condusă de șeful IPJ Bihor, un BMW din 2001, cu numărul de înmatriculare BH 20 ASW, aparţine co-presedintelui PNL, Vasile Blaga.