Mai multe modele de subiecte pentru proba scrisă a concursului de ocupare a posturilor de directori de şcoli au fost publicate de Ministerul Educației, sâmbătă, pe site-ul oficial al instituției. Concursul va avea loc în data de 12 octombrie, iar întrebările vizează aptitudini cognitive şi competenţe manageriale ale candidaților.
Itemii pentru proba scrisă a concursului de ocupare a funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar au fost concepuţi de specialişti în ştiinţele educaţiei şi psihologi, potrivit Ministerului Educaţiei, arată news.ro.
Proba scrisă a concursului se va desfăşura în 12 octombrie, cu subiecte elaborate de Ministerul Educaţiei. Interviul şi evaluarea CV-ului vor avea loc în perioada 17 octombrie – 17 noiembrie.
Rezultatele vor fi afişate în 18 noiembrie, iar în 21-23 noiembrie vor putea fi depuse contestaţiile.
În secţiunea itemilor verbali sunt propoziţii din care lipseşte un cuvânt. Pentru fiecare propoziţie sunt indicate cinci răspunsuri posibile, din care candidaţii vor trebui să aleagă cuvântul care completează corect propoziţia.
Prin secţiunea itemilor figurali se urmăreşte capacitatea candidaţilor de a percepe diferenţele dintre figuri, respectiv dintre o figură-stimul şi trei sau cinci figuri suplimentare.
În categoria competenţelor manageriale sunt mai multe întrebări la care candidaţii trebuie să aleagă un răspuns din trei sau patru variante propuse.
Ministerul Educaţiei a transmis, în 15 septembrie,inspectoratelor şcolare judeţene o notă cu informaţii suplimentare privind organizarea şi desfăşurarea concursului de ocupare a funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar.
Una dintre cele mai importante precizări vizează criteriul de vârstă. Astfel, se pot înscrie pentru susţinerea concursului inclusiv cadrele didactice care, în anul şcolar 2016-2017, au obţinut acordul pentru menţinerea în activitate, ca titular, în funcţia didactică, până la trei ani peste vârsta standard de pensionare.
În vederea pregătirii probei scrise, candidaţii vor parcurge capitolele 1, 2 ,3, 4 şi 8 din volumul “Leadership şi management educaţional. Teorii şi practici actuale” de T. Bush (Editura Polirom, Iaşi, 2015), capitolul 9 din volumul “Învăţarea vizibilă”, de J. Hattie (Editura Trei, Bucureşti, 2014) şi capitolul 4 din “Analiza sistemului de învăţământ preuniversitar din România din perspectiva unor indicatori statistici. Politici educaţionale bazate pe date”, autori O. Apostu et al. (Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, Editura Universitară, Bucureşti, 2015).
Resursele bibliografice privind legislaţia sunt utile doar pentru pregătirea interviului, precizează Ministerul Educaţiei.
Referitor la proba de evaluare a CV-ului susţinută în faţa comisiei judeţene de concurs, Ministerul Educaţiei arată că la criteriul “Participare la stagii de formare/perfecţionare în specialitate şi/sau management educaţional în străinătate” vor fi punctate şi vizitele de studiu, participarea la sesiuni/grupuri de lucru, la schimburi de experienţă sau la conferinţe.
La criteriul “Studii”, acelaşi regim de punctare îl vor avea şi cursurile efectuate, în regim postuniversitar, în cadrul departamentului pentru pregătirea personalului didactic.
În ceea ce priveşte cunoaşterea unei/unor limbi străine de circulaţie internaţională dovedită prin documente emise de o autoritate în materie, se acordă punctajul maxim şi candidaţilor care prezintă în foaia matricolă/suplimentul diplomei de licenţă/absolvire o limbă străină de circulaţie internaţională studiată ca disciplină pe parcursul studiilor.
În legătură cu oferta managerială prezentată în cadrul interviului, aceasta trebuie să conţină două elemente: analiza proiectului de dezvoltare instituţională a unităţii de învăţământ şi un plan operaţional pentru o durată de un an, în situaţia în care la nivelul unităţii de învăţământ pentru care candidatul s-a înscris există proiect de dezvoltare instituţională în derulare, cât şi o propunere de proiect de dezvoltare instituţională a unităţii de învăţământ şi un plan operaţional pentru o durată de un an în situaţia în care la nivelul unităţii de învăţământ nu s-a realizat proiectul de dezvoltare instituţională sau valabilitatea acestuia a expirat.
Potrivit Ministerului Educaţiei, pentru fiecare probă de concurs din cele trei, punctajul maxim este 50, iar punctajul minim de promovare a probei este 35.
Sunt declaraţi “admişi” candidaţii care au realizat cel puţin 35 de puncte pentru fiecare probă, respectiv un punctaj total de cel puţin 105, rezultat din cumularea punctajelor celor trei probe de concurs. Este declarat “promovat” la concurs candidatul “admis” care a obţinut cel mai mare punctaj total.
Vă amintim faptul că zilele trecute s-a aflat faptul că fostul ministru al Educației, Ecaterina Andronescu, a făcut recent o propunere de modificare a Legii Educației prin care toate concursurile pentru directori programate pentru această toamnă să fie amânate pentru vara anului viitor.
Dacă inițiativa Ecaterinei Andronescu va fi aprobată, toate concursurile pentru posturile de directori din şcoli vor fi amânate până în 2017.
Ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Mircea Dumitru, a aprobat prin ordin de ministru, pe 10 septembrie, metodologia privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar.