Puterea credinţei. Părintele Cristian, preotul care slujeşte în limbajul semnelor -FOTO

Puterea semnelor reuşeşte să treacă dincolo de cea a cuvintelor. Părintele Cristian transmite cuvântul Domnului persoanelor pentru care limbajul mimico gestual este calea de comunicare, fiind primul preot auzitor din România care a ales să slujească pe înţelesul lor. “Totul a pornit de la un clic”, ne-a mărturisit părintele.

Nu e nevoie de o clădire impunătoare ca adevătata credinţă să-şi găsească loc. Aproximativ 100 de suflete umplu duminică de duminică sala de şedinţe a Episcopiei Ortodoxe din Oradea fiind părtaşe la Sfânta Slujbă. Părintele Cristan Masaric (42 de ani) a învăţat să transmită învăţăturile din Cartea Sfântă pe înţelesul surdo-muţilor cu ajutorul semnelor. Este primul preot auzitor din România care a slujit pentru surdo-muţi şi singurul din Bihor.

Puterea semnelor

Sala e plină de enoriaşi. E trecut de ora 11.00 şi părintele a început slujba. Nu diferă cu nimic de cea ţinută într-o biserică cu auzitori. Cuvintele sunt înlocuite cu gesturi, iar mimica feţei este ca o carte. Transmite multe. Experienţa celor 16 ani îşi spune cuvântul. Odată ce ai intrat pe tărâmul lor emoţia te cuprinde.

Președintele PSD Bihor, despre CEx: Trebuie lămurită zvonistica

Șeful Direcției Agricole Bihor, acuzații la adresa lui Daea: “Mă hărțuiește!”

Mâinile părintelui se ridică şi încep să gesticuleze. Sunt semne care aduc rugăciunea în mijlocul enoriaşilor. Zeci de ochi îl privesc fără să clipească, îl privesc cu admiraţie şi cu smerenie. Ochii lui transmit ceea ce poate nu reuşesc să facă vorbele, iar cele 10 degete ridicate în aer croiesc înţelesuri divine. Slujba îşi urmează cursul normal.

O surpriză este legată de altar. Totul este la vedere. Nimic nu se petrece în spatele uşilor, aşa cum se întâmplă într-o biserică obişnuită. Fiecare gest, fiecare privire, fiecare semn de înălţare, coborâre sau semn al Crucii sunt surprinse de privirea curioasă a enoriaşilor. Sunt fermecaţi de cel care stă în faţa lor reuşind să le aducă linişte prin mesajele de Duh din Sfânta Scriptură. Degetele celor două mâini sunt dicţionarul lor. Părintele le împreunează, le ridică, le coboară sau le roteşte, scrie cu ajutorul lor fraze pentru cei care au păşit în aceea încăpere încărcată spiritual să-L primească pe Dumnezeu în sufletul lor. Nimic din ce se întâmplă nu are de-aface cu auzul. Ei îşi deschid văzul şi sufletul astfel că totul se petrece cât se poate de normal pentru aceşti oameni speciali.

Este unul din locurile în care se întâlnesc periodic şi din care pornesc spre casă cu sufletul împăcat şi plin de linişte. Nu ştiu cum să-i mulţumească părintelui că face parte din lumea lor. Poate la prima vedere par mai retraşi, mai sfioşi, mai reci, dar nu sunt nici pe departe aşa. Abia aşteaptă să comunice, să transmită bucuria ce le invadează sufletul atunci când vine vorba de părintele Cristian. În el şi-au găsit sprijin, nădejde şi alinare. Ştiu că atunci când e nevoie de o rugăciune, fie că trec prin momente de bucurie, tristeţe sau boală părintele le este alături. Îi cer ajutorul indiferent de ora din zi sau din noapte. Iar el este alături de ei tot timpul.

“Vin cu mare drag la biserică. Părintele este un om deosebit. Mă simt foarte apropiată de el. Ne ascultă, ne ajută, are răbdare şi orice problemă avem o putem discuta cu el”, ne-a spus Flore Câmpan.

Preot într-o săptămână

Părintele Cristian slujeşte comunităţii de surdo muţi din Oradea de 16 ani. Nu ştie ce l-a făcut să se apropie de surzi. Spune că a fost lucrarea lui Dumnezeu. Chipul îi este inundat de lumină şi bucurie când vorbeşte despre enoriaşii lui, enoriaşi care l-au făcut să se întoarcă din drum de două ori, enoriaşi pe care îi iubeşte la modul cel mai sincer şi pentru care uită de sărbătorile în sânul familie.

Era student la Teologie când a ales să facă voluntariat cu copiii surdo-muţi. El se juca cu ei, iar ei l-au învăţat limbajul lor, astfel că de la o întâlnire la alta i-a fost tot mai uşor să comunice.

“A fost un clic. Hai să mă duc la surdo-muţi. Am zis că trebuie să fac ceva în plus. Îmi erau foarte dragi copiii. Dădeau din mâini, şi se întrebau ce e cu ăsta. Eu nu pricepeam nimic. De la ei am învăţat primele semne, după care m-am dus la clubul surdo-muţilor din Oradea unde preşedintele m-a învăţat semnele. Şi aşa am învăţat limbajul lor. Nu-l ştiam la un nivel avansat. Puteam să le spun lucruri de bază, să comunic cu ei”, ne-a mărturisit părintele Cristian.

Chemarea spre preoţie a avut-o undeva în clasa a şapte. A urmat această cale astfel că a ajuns să studieze la seminarul teologic. Aceea flacără a entuziasmului de a deveni preot nu mai ardea la fel de puternic, dar, cu toate acestea, a urmat cursurile Facultăţii de Teologie de la Oradea. A ajuns profesor de religie şi nu îşi dorea mai mult din punct de vedere teologic. Dar, aşa cum spune chiar el, nu e cum îţi doreşti ci cum vrea Dumnezeu.

Preasfinţitul Ioan Mihălţan, epicopul de atunci al Bihorului l-a chemat la o vorbă şi i-a propus să devină preot al comunităţii surdo-mute. O propunere care l-a luat prin surprindere şi la care a răspuns că nu este vrednic. Preasfinţitul a ştiut să-i învingă teama şi l-a trimis la Piteşti, acolo unde părintele Toma, şi el surdo-mut, slujea pentru comunitatea surdo-muţilor.

“Preasfinţitul Ioan m-a întrebat ce fac cu surzii. La facultate se ştia că fac voluntariat la surzi. I-am spus că nu fac nimic, mă joc cu ei. Mi-a spus că surzii cer de câţiva ani preot, iar eu i-am răspuns că nu-s pentru aşa ceva. I-am spus că nu pot, că nu-s vrednic, că sunt prostul proştilor. Mă vedeam doar jucându-mă cu ei, ce să fac eu slujbe, lucruri atât de serioase”, ne-a spus părintele.

S-a dus şi nu mică i-a fost mirarea când şi-a dat seama că tot ce ştia să facă părintele Toma ar fi putut să facă şi el. Lucrurile nu mai păreau la fel de complicate.

“La Piteşti se înfiinţase prima biserică pentru surdo muţi. Preotul Toma era un om pâinea lui Dumnezeu, era chiar surdo-mut. Am stat la o Liturghie şi mi-am dat seama că şi eu pot să fac” îşi aduce aminte preotul.

Întors la Oradea a urmat întâlnirea cu Preasfinţitul care aştepta un răspuns din partea lui.

“Preasfinţitul a zis: Noah Masaricule când te fac preot?, iar eu i-am răspuns mirat: Staţi Preasfinţia Voastră. Cum aşa repede? Nu-s pregătit”, îşi aminteşte părintele . “Niciodată nu vei fi pregătit”, a fost răspusul PS. Mihălţan.

“M-a conştientizat ce înseamn pentru surzi. M-a făcut să simt că am rost pe lumea asta. Nu degeaba am ajuns între surzi, trebuia să merg mai departe. În săptămâna dinainte de Florii m-a hirotonit diacon, în duminica Floriilor m-a hirotonit preot şi aşa m-am trezit preot”, ne-a mărturisit părintele.

Primit cu braţele deschise

A fost mare bucurie în rândul surdo-muţilor din Oradea când au aflat că în sfârşit, după ani şi ani de aşteptări, vor avea un preot care le va sluji în limbajul semnelor.

“Am văzut că toate se pot face, da nu eram convins pentru că nu vroiam să mă fac preot. Îmi era teamă. Am realizat ce înseamnă preoţia, cât e de greu, ce responsabilitate este. Lucrurile s-au întâmplat dincolo de mine, Dumnezeu aşa le-a rânduit dincolo de puterea mea de înţelegere. M-am dus în faţa surzilor, le-am spus că am făcut facultatea de Teologie, că Episcopia m-a trimis preot la ei şi dacă vor o să fie preot pentru ei. Au fost foarte încântaţi. Ei credeau că eu sunt surdo-mut. Când au aflat că sunt auzitor au fost şi mai bucuroşi, mai deschişi”, îşi aminteşte preotul.

Au trecut ani buni de la prima slujbă, iar dragostea enoriaşilor a continuat să crească. Au doar vorbe de laudă la adresa părintelui şi nu ştiu cum să-i mulţumească pentru că le este alături.

“Este un preot bun, înţelegător, deosebit. Vine ori de câte ori îl chemăm. Ne sfinţeşte casa, se roagă pentru noi şi de fiecare dată ne simţim mai bine.Ne rugăm lui Dumnezeu să-l ţină preotul nostru mulţi ani”, ne-a mărturisit Ana Bodogai.

13 ani ani slujbele s-au ţinut într-o capelă amenajată în subsolul unei şcoli. Când clădirea a fost retrocedată s-au mutat în sala de sport a Clubului Surdo Muţilor, un loc nu tocmai bun pentru cele sfinte.

“Am venit la protopopiat şi am cerut sprijin. A apărut ideea să vin în sala de şedinţe, sală care e liberă duminica. Sâmbătă seara venim, aranjăm toate icoanele, iar duminica le adunăm şi le aşezăm în dulap”, ne-a povestit părintele.

Are vorba blândă şi gesticulează chiar şi atunci când vorbeşte cu o persoană auzitoare. Pentru părintele Cristian job-ul cel de 8 ore începe lunea dimineaţa şi se termină vinerea după- amiază. Este consultant pe resurse umane şi face voluntariat la alcoolicii anonimi.

“Lucrez pe consultanţă resurse umane. De 13 ani lucrez cu alcoolicii din Oradea. Mă ocup de alcoolici şi cu codependenţii, familia alcoolicilor. Pe partea de resurse umane am ajuns în urmă cu 7 ani într-o firmă din Oradea Tot timpul am sentimentul că peste tot aş putea să fac mai mult”, este de părere părintele.

Mulţumirea lui cea mai mare este atunci când slujba se termină şi enoriaşii i-au fost alături.

“Mă uit şi zic uite şi duminica asta au venit Sunt duminici când sunt o sută şi mă minunez. Faptul că ei vin la slujba asta îmi dă putere să merg mai departe. Fiecare poveste a lor a fost mişcătoare pentru mine. Mă ţineam de stomac după ce povesteam cu ei, prin ce au trecut şi au reuşit. Fiecare Liturghie e trăită deosebit alături de ei. Cea mai mare mulţumire e când îi văd puşi pe picioare după ce au trecut printr-o boală sau printr-un necaz. Mă duc la ei în spital sau acasă pentru că sunt la necaz, sunt bolnavi. Fac rugăciunile, îi spovedesc, şi îi văd că vin puşi pe picioare”, ne-a mărturisit părintele.

Are şi un mare regret. Acela că nu a reuşit, până acum, să ridice o biserică pentru aceşti oameni speciali. Lipsa unui teren l-a împiedicat să facă acest lucru, iar cererile adresate Primăriei din Oradea au rămas fără răspuns.

“Am fi şi mai bucuroşi dacă am avea o biserică. Să ştim că este a noastră şi că nu mai riscăm să ne mutăm în altă parte. Dacă am avea un teren ar fi mult mai uşor. Ne-am apuca de construcţia bisericii şi în câţiva ani am reuşi să o terminăm”, susţine Flore Breazdău, membru în comitetul bisericesc.

Comunitatea surdo-muţilor din Oradea numără aproximativ 350 de persoane.

5 poze | Vezi galeria