Una dintre cele mai frecvente probleme cu care se confrunta femeile este aparitia unei infectii genitale, de obicei candidoza vaginala, cauzata de ciuperca Candida Albicans, care modifica flora vaginala din cauza clorului, transpiratiei si materialului costumului de baie. Dr. Silviu Istoc, medic specialist in Obstetrica-Ginecologie, ne spune tot ce trebuie sa stim despre aceasta infectie.
Candidoza vaginala este o infectie produsa de inmultirea exagerata a unei ciuperci, Candida albicans. Ea este prezenta in mod natural in cavitatea bucala, in tubul digestiv, pe piele si in vagin, alaturi de o serie de bacterii benefice. Atunci cand echilibrul florei este perturbat, poate aparea o supradezvoltare a Candidei albicans. Este o problema comuna, care afecteaza majoritatea femeilor adulte cel putin o data pe parcursul vietii.
Printre principalele simptome ale candidozei vaginale se numara scurgerile vaginale anormale, insotite de mancarime si senzatie de arsura. Scurgerile vaginale pot varia de la usor apoase de culoare alba pana la scurgeri foarte dense de culoare alba. Mancarimile si arsura se manifesta atat la nivelul vaginului, cat si la nivelul labiilor, iar in multe cazuri apare si un miros neplacut. De asemenea, urinarea devine dureroasa, apare inrosirea si umflarea vulvei si dureri in timpul contactului sexual.
„Infectia cu candida nu apare doar prin pertubarea ph-ului vaginal in urma unei vizite la piscina, exista si alti factori precum administrarea de antibiotice, graviditatea, diabetul zaharat sau obezitatea. Antibioticele distrug echilibrul florei vaginale, afectand numarul de bacterii cu rol protectiv si permitand dezvoltarea candidozei. Candidoza vaginala nu este considerata o boala cu transmitere sexuala, ci mai degraba o infectie ce poate fi transmisa si prin contact sexual. Atunci cand candidoza reapare imediat dupa tratament sau nu raspunde la acesta, poate fi semn ca persoana este infectata cu HIV. De asemenea, mai multe episoade de candidoza in antecedente pot fi un semn al sistemului imunitar slabit”, explica dr. Silviu Istoc, medic specialist obstetrica-ginecologie.
Citeşte mai mult pe perfecte.ro