Sfântul Andrei este sărbătorit de creștinii de pretutindeni pe data de 30 noiembrie. Acesta este protector spiritual al României și al anumitor zodii, care vor avea succes și vor duce la bun sfârșit tot ce și-au promis.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât în anul 1995 ca sărbătoarea Sfântului Andrei să fie marcată în calendarul creștin ortodox cu cruce roșie. În anul 1997, Sfântul Andrei a fost proclamat ocrotitorul spiritual al României.
Potrivit Evangheliei, Sfântul Andrei a fost unul dintre primii ucenici ai lui Iisus Hristos, alături de fratele său, Sfântul Petru, ei fiind pescari pe Marea Galileii, atunci când Mântuitorul i-a chemat să devină “pescari de oameni”.
Nativii din zodia Fecioară sunt perseverenți și nu se lasă până nu obțin ceea ce își doresc. Cei născuți sub acest semn sunt protejați de Sfântul Andrei în momentele dificile. Aceștia sunt ocrotiți, iar Sfântul le oferă răbdare și înțelepciune pentru a rezolva orice problemă.
Cei născuți sub această zodie sun plini de energie și determinare. Sfântul Andrei îi îndrumă pe nativii Taur în alegerile lor și le oferă curajul de a-și urma visurile. Cu ajutorul Sfântului, nimic nu le stă în cale, iar toate dorințele vor deveni realitate, alături de multă muncă.
Citește și: Zodiile care se vor îmbogăți de Sfântul Andrei. Norocul e de partea lor
Racii sunt cunoscuți pentru abilitatea lor de rămâne în calmi în cele mai grele situații. Sunt inteligenți și foarte bine calculați. Sfântul Andrei le oferă abilitatea de a comunica cu ușurință și de a obține ceea ce își doresc de la diferite persoane.
Berbecul este primul semn al zodiacului. Este un semn sensibil de fel și foarte protector, mai ales cu cei pe care îi iubește. Sfântul Andrei veghează asupra lor și le oferă sprijinul și încrederea de care au nevoie. Principalul lor scop este de a-i proteja pe cei din jur, iar sub ocrotirea Sfântului vor face față cu brio tutor provocărilor.
Citește și: Zodiile care se logodesc de Crăciun sau Revelion. Au cel mai mare noroc în dragoste
Nativii din zodia Pești sunt puternic și carismatici. Sunt lideri și sunt genul de persoane care îi influențează pe cei din jur într-un mod pozitiv. Sfântul Andrei vede acest lucru și îi ajută să fie sănătoși, astfel încât bunătatea lor să domine cât mai mult.