Ce să pui în ciorba de pește ca să iasă ca la restaurant. Secretul marilor chefi bucătari

Ionuț Vieru / 30.10.2023
Ce să pui în ciorba de pește ca să iasă ca la restaurant. Secretul marilor chefi bucătari

Ciorba de pește este o adevărată delicatesă iubită de toată lumea. Majoritatea restaurantelor mari au în meniu acest preparat. Află în rândurile următoare ce trebuie să pui în ciorba de pește ca să iasă ca la restaurant.

Rețetă ciorbă de pește. Ingredientul secret folosit de marii chefi

Cea mai bună ciorbă de pește se găsește în Delta Dunării. Cei de aici folosesc combinații de ingrediente speciale care dau un gust uimitor acestui preparat. De asemenea, este esențial să folosiți pește din surse proaspete, pești mici care sunt fierți în întregime într-o oală. Iată rețeta completă:

Ingrediente

  • 1 kg de pești mici, precum cărășei, guvizi;
  • 1 cap și o coadă de crap;
  • 1 kg rondele de crap, novac, somn, șalău, știucă;
  • 2 cepe;
  • 2 morcovi;
  • 2 roșii;
  • sare;
  • oțet;
  • pătrunjel;
  • leuștean.

Citește și: Când se pune sare în supă sau ciorbă. Așa fac gospodinele adevărate

Mod de preparare

Modul de preparare este unul foarte simplu. Pentru început, curățăm peștii de solzi și intestine, apoi îi spălăm foarte bine, după care îi punem la fiert într-o oală cu 4 litri de apă în care punem puțină sare. Tot aici vom pune și peștii mici, capul și coada de crap.

Veți vedea că se formează acea spumă la suprafață. Pe parcurs este indicat să o îndepărtați periodic. Tot ce este în oală se lasă la fiert timp de circa 20-30 de minute. Când s-a scurs timpul strecurăm zeama, iar în paralele ne ocupăm de legume.

Ceapa și morcovii se spală, se curăță și se toacă mărunt, iar cartofii îi tăiem sub formă de cuburi. Toate aceste legume se pun la fiert în supa de pește. După circa 15 minute adăugăm bucățile mai mari de pește și roșiile, pe care le vom da prin răzătoare în prealabil.

Condimentăm totul cu sare, după gust, iar ciorba se mai lasă la fiert pentru încă 15 minute. Un aspect foarte important pentru ca ciorba de pește să aibă un gust deosebit este acrirea acesteia. Acest tip de borș se acrește cu oțet, nu cu borș.

Citește și: Ce să pui în ciorba rădăuțeană ca să aibă un gust unic. Rețeta originală de peste 40 de ani a gospodinelor

Puteți adăuga orice tip de oțet doriți, după preferințe. După, mai lăsați totul să stea pe aragaz timp de câteva minute, maxim 5. Opriți focul, presărați verdeața tocată, după care ciorba de pește este gata de servire. Poftă bună!

Citește și...