Iranul a respins oferta SUA pentru noi negocieri, susţinând că Washingtonul a încălcat termenii vechiului acord nuclear din 2015, scrie Reuters conform News.ro.
După ce preşedintele american, Donald Trump, a retras SUA din acordul nuclear cu Iranul din 2015, trimisul special al Statelor Unite în Iran, Brian Hook, a declarat miercuri că Washingtonul doreşte să negocieze un tratat care include programul nuclear al Teheranului şi comportamentul ţării în regiune.
Hook a declarat că noul document nu va fi „un acord personal între două guverne ca cel precedent, dorim un tratat.”
Mohammad Javad Zarif, ministrul de Externe al Iranului, a respins pe Twitter caracterizarea vechiului document ca fiind „un acord personal” şi a afirmat că a fost „un acord internaţional garantat de ONU.”
„SUA şi-au încălcat obligaţiile din acord. Aparent, SUA doar se prefac că doresc pace”, a adăugat el în mesajul de pe Twitter, care conţine şi un videoclip cu un protestatar care s-a urcat pe scenă după discursul lui Hook şi a afirmat că sancţiunile SUA rănesc poporul iranian.
Celelalte cinci puteri care au semnat acordul din 2015 – Franţa, Germania, Marea Britanie, China şi Rusia – au încercat să îl salveze, susţinând că oferă cea mai bună şansă pentru a opri dezvoltarea unei bombe atomice. Teheranul susţine că programul său nuclear este pentru generarea electricităţii şi alte scopuri paşnice.