Turiştii din estul Europei sunt în general mai deschişi variantei “all inclusive” atunci când îşi achiziţionează o vacanţă. Turistului ”all inclusive” îşi cumpără vacanţa cu mult timp înainte şi vrea să aibă totul asigurat, a declarat pentru News.ro Roxana Vişan, director în cadrul Christian Tour, unul dintre cei mai mari touroperatori din România.
”Nu aş putea afirma că doar românii sunt “fani” all inclusive. Cred că este mai corect să afirmăm că există un anume profil de turist care cumpără all inclusive: turistul care îşi planifică această vacanţă cu mult timp înainte, chiar dacă achiziţia nu o face neapărat în regim early booking, vrea să aibă totul asigurat şi să nu ‚îşi mai bată capul’ cu nimic sau familiile pentru care este mai uşor şi mai sigură alegerea variantei de masă all inclusive, atât din punct de vedere program/ organizare mese, cât şi financiar vorbind”, a declarat pentru News.ro Roxana Vişan, directorul general al Hotelului Kassiopi Resort Corfu, parte a lanţului hotelier Memento Hotels deţinut de Christian Tour.
Vorbind despre un resort de vacanţă, majoritatea turiştilor au avut opţiunea de masă “all inclusive”, mai ales cei care vin cu pachete de vacanţă cumpărate prin agenţie, spune Roxana Vişan.
”Cu toate acestea, am putut observa o creştere a interesului, mai ales prin achiziţie directă online, a variantei cu mic dejun sau `half board`. Noi le-am testat vara aceasta şi putem spune că rezultatele au fost foarte bune”, a precizat ea.
Vişan spune că în acest sezon, până în prezent, se poate vorbi de o medie de 85% a gradului de ocupare al resortului, luând în calcul şi perioada de extra sezon, de la finalul lunii aprilie şi în luna mai, şi un grad de ocupare de 95% în lunile de sezon.
”Până în acest moment, am primit 25.000 de clienţi. Şi mai avem până la final de sezon aproximativ o lună de operare. Este o perioadă de extra sezon în care aşteptăm mai mult turişti ce fac parte din programele pentru seniori, precum şi cupluri”, a menţionat ea.
Primele trei naţionalităţi care îşi petrec vacanţa la hotelul din Corfu sunt: polonezii, românii şi englezii.
”În lunile iulie şi august a crescut şi ponderea italienilor, a grecilor, francezilor şi a germanilor. Dar primele trei nationalităţi au fost cele preponderente”, a mai spus Roxana Vişan.
Resortul se va închide pe 11 octombrie, având în vedere că începe sezonul de iarnă. Pentru luna septembrie, este estimat un grad de ocupare de 80-85%.
”Turistul lunii octombrie nu este neapărat din România. Avem şi din România, dar nu reprezintă o majoritate sau un procent considerabil. Cel puţin, nu până în acest moment. Însă cine ştie ce surprize plăcute avem. Luna octombrie este preferată de englezi, olandezi şi polonezi”, a punctat ea.
În ceea ce priveşte planurile pentru anul viitor, conducerea hotelului pregăteşte ”o nouă rundă de renovări”.
”Având ca obiectiv pe termen lung creşterea serviciilor şi a facilităţilor, foate probabil să venim şi în sezonul următor cu altă rundă de renovări. Învăţând din acest sezon şi analizând dorinţele, aşteptările turiştilor, o să ne concentrăm atenţia înspre a creşte acele departamente în primul rând, dar nu vom uita şi de aspectele pe care turiştii nu le văd, dar care contribuie la confortul lor”, a precizat managerul hotelului.
În prezent, în resort lucrează 40-45 de persoane, din care o mare parte sunt români, iar în plin seson există o majorare a personalului.
Întrebată de ce aleg românii să lucreze în Grecia, Roxana Vişan afirmă că nu poate spune dacă aceştia aleg neapărat Grecia, sau aleg un job sezonier mai bine plătit sau care le oferă posibilitatea de a face economii.
”Cred că unul din motive ar fi economisirea, precum şi faptul că nu toata lumea poate pleca de acasă un an întreg. Aici vorbim de câteva luni. Probabil şi faptul că e soare, cald şi marea aproape poate fi considerat un aspect luat în considerare. Motive ce pot sta la baza unei asemea decizii pot fi multe şi fiecare are povestea lui”, a concluzionat Vişan.
Christian Tour a intrat la începutul lui 2014 pe piaţa hotelieră din Grecia, lansând conceptul hotelier Memento Hotels. Kassiopi Resort Corfu a fost preluat în sistem de închiriere pentru o perioadă de 18 ani de la o familie din Corfu, fiind destinat în special familiilor cu copii. şi oferă servicii all inclusive.
Din 2018, Memento Hotels aparţine de Memento Group Holding din Olanda, holding din care face parte şi Christian Tour, asigurând managementul şi dezvoltarea lanţului hotelier în Spania, Turcia şi România.
Christian Tour este cel mai mare operator de chartere din România şi deţine 40 de agenţii proprii în România şi este prezent peste hotare în Polonia, Serbia, Republica Moldova, Grecia, Turcia, Spania şi Statele Unite ale Americii (divizia online).
Touroperatorul a încheiat anul trecut cu vânzări de peste 70 de milioane de euro.