Românul rănit în urma prăbuşirii viaductului Morandi a murit

Vocea.biz / 19.08.2018
Românul rănit în urma prăbuşirii viaductului Morandi a murit

Românul rănit în urma prăbuşirii viaductului Morandi, la Genova, şi aflat în comă profundă a murit. El este al doilea român decedat, primul deces fiind anunţat la puţin timp după accident, relatează News.ro.

“Cetăţeanul român rănit în urma prăbuşirii viaductului Morandi a încetat din viaţă în cursul acestei zile. Decesul a fost notificat de către medici, atât familiei, cât şi reprezentanţilor Consulatului General al României la Torino aflaţi la spital”, anunţă MAE sâmbătă.

Reprezentanţii echipei consulare sunt în contact cu familia cetăţeanului român şi acordă asistenţa consulară necesară în astfel de situaţii, inclusiv prin eliberarea documentelor necesare repatrierii trupului neînsufleţit şi a certificatului de deces.

Ministerul Afacerilor Externe transmite sincere condoleanţe familiei îndurerate.

ANSA relatează că românul, Marian Roşca, are 36 de ani, era şofer şi a încetat din viaţă la Spitalul San Martino din Genova. De asemenea, agenţia transmite că numărul victimelor a ajuns la 43.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis miercuri seară că românul despre care anunţase cu o zi în urmă că se află printre persoanele decedate în urma prăbuşirii unei porţiuni din viaductul Morandi, în apropiere de Genova, este în viaţă, fiind internat în comă profundă. Potrivit ministerului, eroarea a fost descoperită după ce familia românului a constatat că trupul neinsufleţit pe care trebuia să-l identifice nu era al cetăţeanului în cauză.

O porţiune lungă a Podului Morandi de pe autostrada A10, care asigură o legătură între Italia şi Franţa, s-a surpat marţi, la Genova, în timpul unei furtuni, iar zeci de vehicule au căzut în gol de la peste 50 de metri înălţime.

Tags:
Citește și...