Cel puţin 1.500 de migranţi au murit în Marea Mediterană, ruta dintre Libia şi Italia fiind cea mai periculoasă acolo unde au murit un imigrant din 19, anunţă ONU, scrie Reuters conform News.ro.
Spania, care a întrecut Italia, fiind destinaţia cea mai căutată, a înregistrat aproximativ 21.000 de migranţi în 2018, aproape mai mulţi decât în tot anul 2017, conform Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM).
În total, 55.000 de migranţi au ajuns anul acesta pe ţărmurile europene, anul trecut ajungând mai mult de dublu – 111.753.
În Italia, unde guvernul a închis porturile pentru navele de salvare, au ajuns aproape 18.130 de migranţi din Libia în acest an, restul ajungând în Grecia, Malta şi Cipru.
„În ciuda numărului mic de persoane ajunse în Italia, rata deceselor la 1.000 de persoane ar putea fi la cel mai înalt nivel de când a început criza”, a declarat Joel Millman, purtătorul de cuvânt al OIM.
„Primele informaţii pe care le-am primit de la autorităţile spaniole indică faptul că migranţii din vestul Africii sunt majoritari printre cei care aleg Spania ca fiind ruta lor acum”, a adăugat Millman.
Rata mortalităţii pe ruta din Marea Mediterană înspre Spania este de o persoană decedată la 70 de migranţi.
OIM şi UNHCR, agenţia ONU pentru migraţie, au confirmat că vor găzdui luni o întâlnire la Geneva pentru a discuta despre o abordare comună pentru punctele de debarcare. Nu s-a specificat numele oficialilor guvernamentali care vor fi prezenţi.
Marţi, Comisia Europeană a prezentat o propunere pentru „platforme regionale de debarcare” care ar putea fi localizate în afara Uniunii Europene.
Totuşi, planurile rămân vagi şi nu sunt menţionate potenţiale ţări gazdă. Diplomaţii UE afirmă că ar putea fi amenajate în nordul Africii.