ANI: Director din ministerul Economiei, în conflict de interese. A semnat ordinul prin care a devenit managerul unui proiect

Vocea.biz / 25.07.2018
ANI: Director din ministerul Economiei, în conflict de interese. A semnat ordinul prin care a devenit managerul unui proiect

Un director din ministerul Economiei a fost declarat în conflict de interese administrativ după ce a semnat ordinul prin care a devenit managerul proiectului DaNuBioValNet. În plus, spune ANI, directorul a semnat și pontajul pentru propria sa activitate, în calitate de manager.

ANI a constatat că Anca Mihaela Podrumaru, director al Direcției Politici Industriale, Competitivitate și Transport Energie din cadrul Ministerului Economiei se află în conflict de interese după ce a semnat un ordin prin care s-a autodesemnat manger de proiect. Ulterior, ea a semnat și și-a aprobat propria activitate.

“Podrumaru Anca Mihaela a semnat în calitate de director exemplarul 2 al Ordinului Ministrului Economiei din data de 14 aprilie 2017, prin care persoana evaluată a fost desemnată manager proiect în cadrul echipei de implementare a proiectului DaNuBioValNet. De asemenea, persoana evaluată a semnat și aprobat atât în calitate de angajat în proiect, cât și de manager de proiect pontajul pentru activitatea sa în cadrul proiectului DaNuBioValNet, în lunile aprilie, mai și iunie 2017,” se arată într-un comunicat al ANI.

Agenția spune că directorul a încălcat dispozițiile art.70 din legea 161/2003.

„Prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative”, art. 71 din același act normativ potrivit căruia: „Principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităţilor publice şi funcţiilor publice sunt: imparţialitate, integritate, transparenţa deciziei şi supremaţia interesului public” și art. 79, alin. (1), lit. c) din același act normativ potrivit căruia: „Funcţionarul public este în conflict de interese dacă se află în una dintre următoarele situaţii: […] c) interesele sale patrimoniale, ale soţului sau rudelor sale de gradul I pot influenţa deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea funcţiei publice”, se mai arată în comunicatul agenției.

Directorul a depus un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare, mai precizează ANI.

“>. >”, se mai arată în comunicat.

Citește și...