Doisprezece ”terorişti” condamnaţi la moarte în Irak, inclusiv femei și străini, executaţi

Vocea.biz / 29.06.2018
Doisprezece ”terorişti” condamnaţi la moarte în Irak, inclusiv femei și străini, executaţi

Doisprezece ”terorişti” condamnaţi la moarte au fost executaţi joi din ordinul premierului irakian Haider al-Abadi, s-a anunţat vineri într-un comunicat ofcial, fără să li se precizeze naţionalitatea, relatează AFP.

Abadi a ordonat joi să fie executaţi ”imediat” sute de jihadişti condamnaţi la moarte – inclusiv femei şi străini, titrează News.ro.

”Din ordinul premierului Haider al-Abadi, 12 terorişti condamnaţi la moarte, a căror judecată a atins un grad decisiv, au fost executaţi joi”, ceea ce înseamnă că apelul le-a fost respins şi că pedeapsa capitală a fost ratificată de preşedinţie, se arată în comunicat.

Aceste execuţii – în general spânzurarea în cazul celor condamnaţi de ”terorism” – au loc la două zile după descoperirea corpurilor a opt irakieni răpiţi de gruparea Statul Islamic (SI), care a difuzat o înregistrare video cu bărbaţi cu faţa tumefiată, anunţându-şi moartea apropiată dacă femei jihadiste nu sunt eliberate de Bagdad.

Peste 300 de persoane – inclusiv 100 de străini – au dost condamnate la moarte în Irak, iar tot atâtea altele au fost conamnate la închisoare pe viaţă din cauza apartenenţei la SI, anunţa în aprilie o sursă judiciară.

Citește și...