Efectivele reale ale Statului Islamic, înconjurate în continuare în mister

Vocea.biz / 24.08.2018
Efectivele reale ale Statului Islamic, înconjurate în continuare în mister

Incertitudinea cu privire la efectivele Statului Islamic (SI) riscă să continue, estimează oficiali şi experţi – în faţa unor estimări extrem de diferite, a unei propagande pe Internet care caută să convingă lumea că înfrângerea lor pe teren nu este adevărată şi a incertitudinii în zone de conflict inaccesibile experţilor, în contextul în care ”califul” îndeamnă la ”continuarea jihadului”, se comit atacuri sângeroase în Siria şi al unor ameninţări la adresa ţării de origine a combatanţilor străini, scrie AFP citată de News.ro.

”În decembrie 2017, un purtător de cuvânt al coaliţiei conduse de Statele Unite aprecia la un milion numărul combatanţilor SI rămaşi în Siria şi Irak”, scrie într-o analiză Centrul de consultanţă şi securitate Soufan Group.

”În prezent, Departamentul american al Apărării tocmai estimează între 15.000 şi 17.000 numărul jihadiştilor SI în Irak şi la aproape 14.000 în Siria. Aceste diferenţe mari în estimări sunt caracteristice campaniei anti-SI încă de la început, în 2014”, afirmă experţi din cadrul grupului.

Într-un raport recent, observatori ONU au stabilit între 20.000 şi 30.000 numărul combatanţilor SI prezenţi în continuare în Irak şi Siria.

Această incertitudine cu privire la efectivele exacte ale grupării jihadiste a început încă de la înfiinţarea ei – ea provine din mişcări care au rămas ascunse timp de ani e zile în Irak şi din venirea ulterioară a unor voluntari din toată regiunea, iar apoi din întreaga lume. Frontierele, mai ales ale Turciei şi Siriei, au fost trecute clandestin. Servicii secrete internaţionale dispun numai de estimări.

”NIMENI NU ŞTIE”

”În prezent, principala capcană în a ajunge la un număr fiabil este faptul că nu ştim numărul de morţi din rândul lor, în operaţiuni ale coaliţiei, operaţiuni ale ruşilor, operaţiuni iraniene sau tuce”, declară pentru AFP Jean-Charles Brisard, preşedintele Centrului de analiză a terorismului (CAT) de la Paris.

”Corpurile jihadiştilor ucişi în aceste raiduri aeriene se află adesea în continuare sub ruine, nimeni nu le va căuta. Deci, atât cât nu avem certitudinea morţii lor, ei sunt consideraţi ca fiind în viaţă. Unii sunt chiar judecaţi în lipsă”, adaugă el.

Tore Hamming, un specialist în jihadism la European University Institute (EUI), se îndoieşte la rândul său de datele furnizate de experţi ONU.

”Eu nu cred în acest număr”, a declarat el pentru AFP. ”Însă cred că este imposibil, totodată, să se ştie cu precizie. Va trebui să se înceapă prin definirea a ceea ce este un membru sau un combatant SI (…). Amintiţi-vă că în 2015 unii avansau numărul de 200.000 de oameni, pentru că îi includeau pe toţi cei care lucrau în administraţia grupuării. Aceste noi date îi includ pe cei care poartă o armă sau pe toţi cei care lucrează pentru cauză? Nimeni nu ştie!”.

Altă cauză a incertitudinii, subliniază Jean-Charles Brisard, este ”porozitatea” persistentă a frontierelor dintre Siria şi Turcia. Armata turcă şi-a consolidat controalele în zonă, însă plătind preţul – iar SI dispune în continuare de o trezorerie de război -, trecători locali pot ajuta la trecerea acestora.

”Mulţi jihadişti au trecut clandestin în Turcia şi se află în continuare acolo, aşteptând să poată să se ducă în altă zonă de operaţiuni”, dă el asigurări. ”Numărul este şi mai dificil de estimat. SI s-a organizat de mult timp pentru a trece în Turcia indivizi importanţi pentru organizaţie, cu scopul de a-i putea redesfăşura”.

”Noi vom rămâne în incertitudine cu privire la numărul precis”, continuă Brisard. ”Tot ceea ce ştim este că există redesfăşurări în alte zone, Pakistan, Afganistan, Filipine. Ei au în continuare capaciăţi de mobilitate în vederea trecerii frontierelor”.

Experţi de la Soufan Group consideră că ”chiar dacă SI a revenit din stadiul de proto-stat la cel de grupare insurgentă, el rămâne una dintre grupările teroriste cele mai puternice din istorie şii nu duce lipsă de armament şi nici de recruţi”.

Citește și...