Rujeola mai face două victime. Peste o sută de cazuri noi au fost confirmate de medici

Vocea.biz / 29.06.2018
Rujeola mai face două victime. Peste o sută de cazuri noi au fost confirmate de medici

Rujeola a mai făcut două victime. Este vorba despre doi copii, unul de un an, din Covasna și al doilea de doi ani, din județul Constanța. De la începutul epidemiei, 59 de persoane, în principal copii, au murit ca urmare a rujeolei.

Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile a confirmat două noi decese cauzate de rujeolă. În ambele cazuri este vorba despre copii, unul de un an, al doilea de doi ani, din județe diferite și nevaccinați. Numărul deceselor a ajuns la 59, confirmă autoritățile.

“Cel de-al 58-lea deces datorat rujeolei, confirmat serologic și prin izolare virală, a fost raportat la un copil în vârsta de 1 an și 1 lună, nevaccinat antirujeolic, din jud. Covasna. Cel de-al 59-lea deces datorat rujeolei, confirmat serologic, a fost raportat la un copil în vârstă de 2 ani și 10 luni, nevaccinat antirujeolic, din jud. Constanta,” anunță CNSCBT.

În această săptămână, medicii au confirmat peste 100 de cazuri noi. De la începutul epidemiei, numărul total al îmbolnăvirilor a ajuns la 14388.

“În săptămâna 25.06. – 29.06.2018 au fost raportate încă 142 de cazuri nou confirmate în 17 județe și în municipiul București,” confirmă autoritățile.

Cele mai multe cazuri noi, 25 la număr, s-au înregistrat în Botoșani și Buzău. În Constanța au fost confirmate 22 de cazuri noi, iar la Brașov 15.

În ceea ce privește grupele de vârstă, de la începutul epidemiei, cei mai afectați au fost copiii cu vârste cuprinse între 1 și 4 ani. Peste 5000 de copii din această grupă au fost diagnosticați cu rujeolă. Următoarea grupă de vârstă vulnerabilă este cea a bebelușilor, sub an de viață. La această grupă au fost raportate aproape 3.000 de îmbolnăviri.

Tot de la începutul epidemiei, județele care s-au confruntat cu cea mai mare incidență sunt Arad, Timișoara, Caraș-Severin, Satu Mare, Brașov, Călărași și Vaslui.

Citește și...