Nick Cruz, tânărul din Florida care a ucis 17 persoane de la liceul la care a studiat, a făcut o înregistrate video înainte de atac. Filmarea a fost făcută publică de procurorul care anchetează cazul. Cruz spune că obiectivul său este să ucidă 20 de persoane și să apară la știri.
Procurorul care anchetează atacul din Florida a dat publicității videoclipul realizat de atacatorul Nick Cruz înainte de masacru. În filmare, Cruz povestește că își dorește să facă 20 de victime și să apară la știri.
“Numele meu este Nick și voi fi următorul care comite un atac armat la o școală. Obiectivul meu este 20 de oameni, cu o armă IR15. […] Va fi un eveniment mare și când mă veți vedea la știri veți afla cine sunt. Veţi muri cu toții,” spune Cruz în filmare.
Tânărul oferă și detalii despre locația la care va avea loc atacul, dar și ora la care va intra în școala din Florida. Nick încearcă să ofere și motivații pentru gestul său.
“M-am săturat ca toată lumea să îmi spună ce să fac și când să fac. M-am săturat să mi se spună că sunt prost,” zice Nick în video-ul făcut public de procurori.