Fostul prim-adjunct al SRI, așteptat la comisia parlamentară de control

Vocea.biz / 05.04.2018
Fostul prim-adjunct al SRI, așteptat la comisia parlamentară de control

Florian Coldea, fostul prim-adjunct al directorului SRI, va fi audiat din nou, joi, în Comisia de control parlamentar al activităţii SRI. El a fost audiat în comisie, timp de şapte ore, şi în 13 martie, declararându-le jurnaliştilor, la finalul audierilor, că a oferit “răspunsuri proactive” la toate întrebările şi că şi-a rezervat dreptul de a reveni la comisie cu noi detalii.

Audierile sunt programate de la ora 11.00, titrează News.ro.

Potrivit şefului Comisiei SRI, Claudiu Manda, discuţiile vor viza relaţia SRI cu parchetele, cu partide politice şi cu mass-media.

“Eram la relaţia domniei sale cu zona de Parchete, cu zona de partide politice, nu ştiu cât am reuşit să aprofundăm, plus zona de mass-media, după care toate celelalte elemente punctuale pe care le-au transmis cei care au venit la comisie şi ne-au spus că ar avea legătură cu domnul Coldea. Toate referire doamnei Udrea la domnul Coldea, toate referirile domnului Dragnea la domnul Coldea”, a precizat Manda.

În 13 martie, Florin Coldea, fostul prim-adjunct al directorului SRI, a fost audiat timp de aproximativ şapte ore în Comisia de control parlamentar al activităţii SRI, declararându-le jurnaliştilor, la finalul audierilor, că a oferit “răspunsuri proactive” la toate întrebările şi că şi-a rezervat dreptul de a reveni la comisie cu noi detalii.

“Eu cred că am reuşit să atingem toate subiectele de pe agenda membrilor comisiei, unele dintre ele au fost deja vehiculate în spaţiul public. Pentru aprofundarea unora mi-am rezervat dreptul, cu care membrii comisiei au fost de acord, de a reveni la comisie cu noi detalii care ar putea fi de interes când se vor finaliza o serie de chestiuni aflate în derulare. Cred că am oferit răspuns în mod proactiv la toate întrebările adresate. Răspunsurile s-au referit la o serie de chestiuni, alegaţii, acuzaţii vehiculate în spaţiu public ale unor foşti sau actuali beneficiari şi parteneri instituţionali, jurnalişti, oameni din media care ne acuză astăzi, dintre care pot să vă spun că o parte ne cultivau cu multa insistenţă, dar şi ale unor foşti colaboratori din cadrul instituţiei, rezervişti”, a declarat atunci Florian Coldea.

El a susţinut că a explicat în detaliu care sunt procedurile şi modul de relaţionare cu toate aceste categorii de interlocutori cu care conducerea SRI a interacţionat atât formal, cât şi informal, dar “strict în limitele şi spiritul legii şi al regulamentelor militare”.

Fostul prim-adjunct al directorului SRI a mai spus că a fost abordat şi subiectul protocoalelor de cooperare cu parchetele., susţinând că folosind aceste protocoale de-a lungul timpului sau pe perioada mandatului său SRI a prevenit şi contracarat riscuri la adresa României.

“A fost abordat şi subiectul protocoalelor de cooperare care au făcut deja obiectul verificărilor comisiei, la care membrii comisiei au deja acces şi care din punctul meu de vedere, dincolo de faptul că se înscriu în limita legii, au un caracter tehnic şi limitativ tocmai pentru a ne asigura de legalitatea şi trasabilitatea cooperării, respectiv pentru a preîntâmpina eventualele excese ale instituţiilor implicate. Aş vrea să nu uităm că practica ne-a dovedit că, folosind aceste protocoale, de-a lungul timpului sau pe perioada mandatului meu, am prevenit şi contracarat riscuri la adresa României. Separat de combaterea corupţiei, ne-am realizat misiunile serviciului, reuşind să trecem neafectat de un fenomen terorist cu valenţe globale de care puţine ţări au scăpat neafectate, să gestionăm problemele de contraspionaj şi ameninţări transfrontaliere din vecinătatea estică, în condiţiile în care vedem cu toţii că multe ţări cu capabilităţi mai mari decât ale României au fost serios afectate şi multe alte ameninţări şi probleme care ţin de responsabilităţile noastre (…) Am contribuit semnificativ ca România să fie catalogată că ţară sigură şi furnizoare de securitate pentru partenerii şi aliaţii noştri”, a declarat Coldea.

Fostul prim-adjunct al directorului SRI a mai spus că s-a discutat “şi despre sintagmele cu care astăzi este redefinit statul de către unele voci (statul paralel n,r.)”. “Eu nu înţeleg această sintagmă, dar mă pot referi doar la statul vertical, pe care l-am servit puternic şi protectiv în slujba României şi pe care îl cunosc şi în care s-au făcut eforturi deosebite pentru consolidarea domniei legii”.

El a mai spus că înţelege “atracţia pentru mister şi poveşti cu spioni”, însă “aceste demersuri, care merg dincolo de lupta politică, riscă să se transforme în vânătoare de vrajitoare, care afectează instituţiile fundamentale ale statului”.

“Doresc să precizez şi într-un anume fel să atrag atenţia că, deşi înţeleg atracţia către mister, poveşti cu spioni, contraspionaj şi conspiraţii, precum şi frustrarea unora şi nevoia de a inventa alte vinovăţii, aceste demersuri, care observăm că merg dincolo de lupta politică, riscă să se transforme într-o adevărată vânătoare de vrăjitoare care afectează instituţiile fundamentale ale statului român şi prin asta capacităţile democratice de apărare ale României, aşa cum au fost ele definite de lege, de normele euro-atlantice pe care, culmea, unii pretind că le apără”, a adăugat Florian Coldea.

La rândul său, preşedintele Comisiei SRI, Claudiu Manda, a spus atunci că Florian Coldea nici nu a confirmat, nici nu a infirmat prezenţa sa la Gabriel Oprea în noaptea alegerilor din 2009, precizând că în cadrul audierilor au fost discutate mai multe subiecte, printre care deciziile CSAT cu privire la SRI, mandatele de siguranţă naţională şi despre relaţia lui Coldea şi a SRI cu partidele politice, cu Guvernul, cu DIICOT şi cu Alina Bica.

În cadrul comisiei de control parlamentar al activităţii SRI au fost audiaţi până acum preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, fostul şef al SRI, actual ambasador în Statele Unite, George Maior, urmând să fie chemat la comisie şi fostul preşedinte Traian Băsescu.

Citește și...