Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Ilfov a demarat, vineri, o anchetă după ce aproape 200 de copii şi 19 adulţi din mai multe grădiniţe din Voluntari au ajuns la spitale din Capitală cu simptome ale unei toxiinfecţii alimentare. Pacienţii nu au necesitat internare şi au primit tratament şi recomandări de la medici.
Ministerul Sănătăţii anunţă că toate unităţile de învăţământ unde au apărut cazuri vor rămâne închise, reluarea cursurilor urmând a fi decisă de către DSP, titrează News.ro.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de către Ministerul Sănătăţii, joi, în mai multe unităţi de învăţământ preşcolar din localitatea Voluntari a izbucnit un focar de toxiinfecţie alimentară.
”La aproximativ o oră după masa de prânz, mai mulţi copii şi membri ai personalului au prezentat vărsături şi scaune diareice. În total au fost afectaţi 198 copii şi 19 persoane din rândul personalului unităţilor de învăţământ. Precizăm că, în aceste unităţi erau prezenţi, ieri, 540 copii şi 134 membri ai personalului”, se arată în comunicat.
Potrivit documentului, mâncarea a fost preparată în bucătăria proprie a uneia din unităţile de învăţământ din Ilfov, de unde a fost transportată cu maşini frigorifice autorizate, către celelalte unităţi.
Mai mulţi copii din aceste unităţi de învăţământ s-au prezentat la spitalele din Bucureşti (Institutul de Boli Infecţioase “Dr. Matei Balş”, Spitalul de Boli Infecţioase “Prof. Dr. Victor Babeş”, Spitalul de Copii “Grigore Alexandrescu” , Spitalul “Medlife”, Institutul Naţional pentru Sănătatea Mamei şi Copilului “Alessandrescu-Rusescu”) unde au beneficiat de îngrijiri medicale.
”Nu a fost necesară internarea şi au primit recomandarea de regim igieno-dietetic şi tratament simptomatic. Direcţia de Sănătate Publică Ilfov a demarat o anchetă epidemiologică în aceste unităţi”, mai precizează reprezentanţii Ministerului.
În cadrul anchetei au fost recoltate teste de sanitaţie de la personalul care lucrează în bucătarie şi cel care serveşte masa, precum şi de pe suprafetele din bucătării. De asemenea, au fost trimise la laboratorul de analize probe alimentare (care au fost păstrate la frigider) de la masa de prânz, fiind anunţată şi Direcţia Sanitar-Veterinară Ilfov.
Direcţia de Sănătate Publică Ilfov a mai dispus efectuarea de exudate nazofaringiene şi examene coprobacteriologice la întreg personalul unităţilor de învăţământ, realizarea unor dezinfecţii în toate unităţile unde au apărut cazuri şi suspendarea activităţii în toate unităţile unde s-au înregistrat cazuri.
”Reluarea activităţii se va face numai cu acordul Direcţiei de Sănătate Publică Ilfov”, mai anunţă reprezentanţii Ministerului Sănătăţii.