G4media.ro a obținut documentul Comisiei de la Veneția cu privire la proiectul de lege inițiat de deputatul PSD, Liviu Pleșoianu, care modifică legea de funcționare a ONG-urilor. Experții își exprimă îngrijorarea cu privire la faptul că proiectul scoate din categoria de utilitate publică acele organizații care militează împotriva corupției și pentru respectarea drepturilor civile.
Potrivit punctului de vedere comun al Comisiei de la Veneția, obținut și publicat de cei de la G4media.ro, experții sunt îngrijorați cu privire la proiectul de lege propus de parlamentarul PSD, Liviu Pleșoianu. Specialiștii arată că ONG-urile care luptă împotriva corupției, dar și cele care militează pentru drepturile civile, sunt scoase din categoria celor de utilitate publică.
Documentul arată nu doar faptul că proiectul social-democratului este de natură să pună în pericol activitatea organizațiilor care, în mod public, își asumă puncte de vedere cu privire la viața politică și socială din țară, ci poate duce și la intimidarea societății civile prin prevederile care se referă la modul de finanțare al ONG-urilor.
Comisia precizează că noile prevederi în ceea ce privește finanțarea, prin care ONG-urile sunt obligate să publice o declarație detaliată de venituri și cheltuieli la fiecare șase luni, “va avea un efect de intimidare asupra societății civile și intră în conflict cu principiul libertății de asociere și cu dreptul la viață privata”.
În plus, subliniază documentul, în cazul în care ONG-ul nu își publică la timp listele, acesta este obligat să își înceteze imediat activitatea. Specialiștii consideră că această prevedere din proiect, este “disproporțională”, “inutilă” și trebuie eliminată.
Experții mai precizează și că se poate, în mod explicit, stipula în lege, că ONG-urile nu au dreptul de a aduna fonduri pentru candidații politici sau pentru partidele politice, dacă intenția este de a limita implicarea organizațiilor în jocul politic.
Comisia mai recomandă și faptul că modificarea unei astfel de legi trebuie să se facă cu o largă consultare a societății civile.
Mai multe informații despre prevederile considerate îngrijorătoare de Comisia de la Veneția puteți citi pe G4media.ro.
Proiectul lui Liviu Pleșoianu a trecut de Senat și se află acum pe masa deputaților.