Iohannis către delegaţia Comisiei de la Veneţia: Modificările codurilor penale dezechilibrează sistemul judiciar; unele efecte vizate favorizează politicieni cu dosare penale

Vocea.biz / 13.09.2018
Iohannis către delegaţia Comisiei de la Veneţia: Modificările codurilor penale dezechilibrează sistemul judiciar; unele efecte vizate favorizează politicieni cu dosare penale

Preşedintele Klaus Iohannis a avut, joi, o întâlnire cu delegaţia Comisiei de la Vaneţia, în cadrul căreia a susţinut că modificările codurilor penale diminuează predictibilitatea şi dezechilibrează sistemul judiciar, unul dintre efectele vizate fiind tocmai favorizarea unor politicieni cu dosare penale.

Întâlnirea a avut loc în cadrul pregătirii avizului Comisiei cu privire la recentele modificări ale Codului penal şi ale Codului de procedură penală adoptate de către Parlamentul României. În acest caz, Comisia de la Veneţia a fost sesizată de către Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, titrează News.ro.

În cadrul discuţiilor cu membrii delegaţiei Comisiei de la Veneţia, preşedintele României a apreciat expertiza tehnică a acestui organism, precum şi importanţa opiniilor exprimate de acesta atât în privinţa legilor justiţiei, cât şi a Codului penal şi, respectiv, a Codului de procedură penală.

”Preşedintele Klaus Iohannis a reiterat, în cadrul discuţiilor, principalele probleme ridicate de noua formă a legislaţiei penale, aşa cum a fost votată de către Parlament. În acest context, Preşedintele României a arătat că modificările codurilor penale diminuează predictibilitatea şi dezechilibrează sistemul judiciar, unul dintre efectele vizate fiind tocmai favorizarea unor politicieni cu dosare penale. Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut că este inacceptabilă distrugerea coerenţei legislative”, se arată într-un comunicat al Administraţiei prezidenţiale.

Conform sursei citate, preşedintele a subliniat că modificările propuse de actuala majoritate parlamentară riscă să compromită efortul de consolidare a sistemului judiciar din ultimii ani.

Preşedintele Klaus Iohannis a evidenţiat că implicarea şi sprijinul experţilor Comisiei de la Veneţia au rolul de a ajuta România să aibă o legislaţie performantă şi modernă.

Cu prilejul acestei întâlniri, membrii delegaţiei au menţionat că opinia Comisiei de la Veneţia în ceea ce priveşte modificarea Codului Penal şi Codului de Procedură Penală urmează a fi adoptată în cadrul Sesiunii Plenare din 19-20 octombrie 2018, se mai arată în comunicat.

Citește și...