Numărul cazurilor confirmate de gripă de la începutul iernii a ajuns la aproape 800, la nivel naţional, cu 47 de decese, în timp ce pe toată durata sezonului rece a anului trecut au fost înregistrate 27 de decese din cauza gripei. De asemenea, în ultima săptămână au fost înregistrate 1.358 de cazuri compatibile cu gripa, ca simptomatologie, faţă de 97 în aceeaşi săptămână a sezonului precedent. Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, spune că “în niciun caz” nu trebuie declarată stare de epidemie din cauza deceselor cauzate de gripă, deoarece numărul acestora nu este “peste nivelul pe care specialiştii l-au prognozat”.
Numărul total al infecţiilor respiratorii este de aproape 135.000 doar în ultima săptămână, cu 51,3 la sută mai mare decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor transmise joi de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control a Bolilor Transmisibile (CNSCBT).
Raportul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control a Bolilor Transmisibile arată că în săptămâna 12 – 18 februarie morbiditatea prin infecţii respiratorii acute a fost mai crescută, comparativ cu cea înregistrată în săptămâna precedentă, depăşind nivelul minim aşteptat.
La nivel naţional, numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute (gripă clinic confirmată, infecţii acute respiratorii şi pneumonii) a fost de 134.922, cu 51.3% mai mare comparativ cu cel înregistrat în aceeaşi săptămână a sezonului precedent (89.175) şi cu 4.4% mai mare faţă de cel înregistrat în săptămâna precedentă (129.165).
Au fost înregistrate 1.358 de cazuri compatibile cu gripa, ca simptomatologie, faţă de 97 în aceeaşi săptămână a sezonului precedent.
Confirmate prin analize de laborator, există 781 cazuri de gripă de la începutul sezonului, cele mai multe infecţii fiind cu virusul de tip B, respectiv 513 cazuri. Cu virusul de tip A (H1) au existat 187 de cazuri, 24 de pacienţi au avut virusul A (H3), în timp ce restul a fost infectaţi cu alte tipuri de virus gripal.
Până joi, 47 pacienţi care aveau gripă au decedat, de două ori mai mulţi decât în sezonul trecut până la aceeaşi dată, când au fost înregistrate 22 de decese. Dintre victimele acestui sezon, 25 erau infectate cu virusul de tip A (H1), virus care a provocat cele mai multe decese.
Conform raportului, cele mai multe cazuri de gripă au fost confirmate în Bucureşti (264), Iaşi (102), Constanţa (81) şi Olt (55).
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, spune că “în niciun caz” nu trebuie declarată stare de epidemie din cauza deceselor cauzate de gripă, deoarece numărul acestora nu este “peste nivelul pe care specialiştii l-au prognozat”.
“În niciun caz. Este un număr mare de decese, dar nu este peste nivelul pe care specialiştii l-au prognozat. Din această săptămână, numărul cazurilor va fi în scădere, deci nu putem vorbi de declararea unei epidemii, nu a fost vorba niciodată”, a spus Sorin Pintea, joi, întrebată dacă nu ar trebui declarată stare de epidemie din cauza numărului mare de decese provocate de gripă.
Ea a spus că abia în urmă cu două săptămâni a fost depăşit nivelul minim prognozat.
“Nivelul maxim nu a fost atins niciodată în această perioadă. Este, într-adevăr, trist că au murit totuşi 47 de oameni, dar suntem în limitele aşteptate”, a afirmat Sorina Pintea.