În 2017, turiștii români ar fi trebuit să primească din partea companiilor aeriene despăgubiri de aproximativ 12 milioane de euro, din cauza întârzierilor sau anulării curselor. În cursul anului trecut, cele mai multe întârzieri și anulări s-au înregistrat în cazul zborurilor către Turcia.
Pe tot parcursul anului 2017, peste 42.000 de pasageri români au fost eligibili pentru compensații din partea companiilor aeriene, potrivit AirHelp, lider mondial în obținerea de compensații pentru pasagerii companiilor aeriene. ”Dacă aceștia ar aplica pentru compensații, așa cum sunt îndreptățiți potrivit directivei europene 261/2004, suma despăgubită s-ar ridica la aproximativ 12 milioane de euro”, anunță compania.
Turcia a fost destinația cea mai problematică pentru pasagerii români în 2017, din cauza numărului mare de întârzieri și/sau anulări. Cele mai multe compensatii pentru zboruri întârziate, anulate sau suprarezervate s-au înregistrat pe ruta București-Istanbul (Ataturk Airport), anul trecut 621 de zboruri având o întârziere cumulată de 14.134 de minute, adică echivalentul a aproximativ 10 zile.
Conform AirHelp, cei peste 42.000 de pasageri care au călătorit din România au fost afectați de întârzieri de mai bine de trei ore ale zborurilor, respectiv anulări și supraîncărcări ale curselor. AirHelp a calculat valoarea totală a compensațiilor eligibile la aproximativ 12 milioane de euro (1 ianuarie 2017-31 decembrie 2017). Între orașele din România și cele din străinătate sunt operate anual peste 152.000 de zboruri, dintre care mai mult de 36.000 au înregistrat întârzieri sau anulări.
Cea mai aglomerată lună pentru România, în 2017, a fost noiembrie. După numărul mare de zboruri externe întârziate sau anulate, destinațiile cele mai problematice au fost Istanbul (Turcia) – 26% din totalul zborurilor întârziate sau anulate în cursul anului precedent, Viena (Austria) – cu 17% dintre zborurile întârziate sau anulate – și Munchen (Germania) – cu o pondere de 16% în totalul curselor întârziate sau anulate. Ruta internă cu cele mai mari întârzieri sau anulări a fost Timișoara-București, cu 17%.
Spre comparație cu aeroporturi precum Singapore Changi, care are referințele cele mai bune, sau London Gatwick, aflat la polul opus, aeroporturile din România nu se află nici la coada clasamentului celor mai problematice, nici în topul lor. Performanțele înregistrate le plasează la mijlocul clasamentului, anunță compania, într-un comunicat de presă remis Vocea.biz.
Topul AirHelp, care ia în calul punctualitatea, serviciile și rata de procesare a cererilor pentru compensații, arată că operatorii aerieni Tarom și Ryanair au printre cele mai slabe performanțe.
“Anul 2017 a fost foarte interesant pentru pasagerii companiilor aeriene. Să ne amintim de valul de curse anulate de TAP Portugal în lunile august și septembrie, când pasagerii nu doar că nu au fost îmbarcați câteva zile la rând, dar nu au primit informații cu privire la statusul călătoriei lor. Imediat după au venit anulările curselor Ryanair care, de asemenea, au afectat pasagerii. Ceea ce uită mulți dintre aceștia este că, în cazul întârzierilor zborurilor cu mai mult de trei ore sau anulării curselor, au dreptul la compensații de la companiile aeriene, compensații care pot ajunge până la 600 de euro. Însă, deși este dreptul lor, mai puțin de 2% dintre pasageri aplică pentru compensații. Recomandăm pasagerilor care au fost afectați de întârzieri sau anulări de zboruri în 2017 să-și citească drepturile și să se asigure că nu renunță la o compensație pe care sunt îndreptățiți să o primească. Misiunea AirHelp este să ajutăm pasagerii să-și primească compensațiile. Este dreptul lor”, declară Ștefan Radu, country manager AirHelp.
Pasagerii companiilor aeriene care au avut întârzieri sau anulări pot să-și verifice eligibilitatea pentru compensații în aplicația gratuită AirHelp, disponibilă pentru iOS și Android sau pe site-ul AirHelp. Întreg procesul nu durează mai mult de câteva minute.