Toggle Menu
  1. Home/
  2. Social/

Pasagerii pot cere despăgubiri de sute de euro companiilor aeriene pentru întârzieri sau pentru alte probleme

Legislaţia europeană include prevederi cu privire la raporturile dintre companiile aeriene şi pasageri, însă aceştia din urmă sunt supuşi abuzurilor, din cauza faptului că nu-şi cunosc drepturile. Cele mai frecvente cazuri sunt întârzierile curselor, scrie news.ro.

Legislaţia în materie prevede o serie de condiţii pe care companiile aeriene trebuie să le respecte când survine o întârziere. Acestea profită de faptul că pasagerii nu-şi cunosc drepturile şi îşi permit să încalce prevederile legale.

De asemenea, şi încălcarea prevederilor rămâne nesancţionată, deoarece pasagerii nu cunosc faptul că pot cere despăgubiri de sute de euro de la companiile care nu le-au respectat drepturile.

Românii circulă din ce în ce mai mult cu avionul, atât în cazul vacanţelor în străinătate, cât şi pentru deplasări interne. Cele mai vizate sunt companiile low-cost şi tocmai acestea sunt şi cel mai frecvent în centru scandalurilor privind întârzierea curselor.

Pasagerii ar trebui să ştie nu doar ce drepturi au, în cazul în care survin astfel de întârzieri, cât şi faptul că, în anumite condiţii, pot cere despagubire zbor anulat destul de însemnate, ceea ce se întâmplă extrem de rar tocmai din cauză că pasagerii nu cunosc acest lucru.

Întârziere, în legislaţia de specialitate, se consideră atunci când un avion pleacă cu 3 ore (sau mai mult) mai târziu decât ora stabilită. În această situaţie, compania aeriană are obligaţia de a oferi gratuit pasagerilor mese şi băuturi într-o cantitate direct proporţională cu durata întârzierii. De asemenea, compania aeriană trebuie să faciliteze fiecărui pasager două apeluri telefonice şi trimiterea de mesaje scrise.

În cazul în care compania anticipează că întârzierea va fi mai mare de o zi, aceasta trebuie să asigure pacienţilor gratuit cazare, precum şi transportul până la aceasta şi înapoi la aeroport.

Conform pasagercudrepturi.ro, pasagerii au dreptul să ceară despăgubiri atunci când decolarea, respectiv aterizarea au loc cu mai mult de 3 ore întârziere, după cum urmează:

  • 250 de euro pentru cursele mai scurte de 1.500 Km;
  • 400 de euro pentru zborurile intracomunitare de peste 1.500 Km şi toate zborurile cu distanţe cuprinse între 1.500 Km şi 3.000 Km;
  • 600 de euro pentru toate celelalte zboruri.

Mariana Pavel, specialist comunicare la pasagercudrepturi.ro, a declarat că doar 2% din cei peste 8 milioane de pasageri care au avut dreptul să ceară despăgubiri companiilor aeriene în 2014 au făcut acest lucru.

Este important de ştiut că pasagerii au la dispoziţiei 3 ani pentru a cere aceste despăgubiri. În altă ordine de idei, dacă întârzierea a avut loc în a doua parte a lui 2014 (sau mai recent), încă se pot cere despăgubiri.

Pe de altă parte, conform aceleiaşi surse, la nivel european, peste 100.000 de pasageri cer despăgubiri din partea companiilor aeriene în fiecare an.

Nu doar întârzierea avioanelor face obiectul acestor prevederi. Pasagerii au drepturi şi în cazul anulărilor sau al refuzului îmbarcării. În cazul anulării curselor, termenul cheie este de două săptămâni. Dacă informarea cu privire la anularea unei curse este făcută cu cel puţin două săptămâni înainte, pasagerii nu au dreptul la despăgubiri. Dacă informarea a fost făcută cu 7 – 14 zile înainte, compania aeriană trebuie să asigure un alt zbor care să nu ajungă la destinaţia finală cu o întârziere mai mare de 4 ore decât aterizarea stabilită pentru avionul iniţial. Acelaşi lucru este valabil şi atunci când informarea este făcută cu mai puţin de 7 zile înaintea zborului, cu condiţia ca zborul oferit ca alternativă să nu ajungă mai târziu cu mai mult de două ore. În toate celelalte cazuri, pasagerii pot cere compensaţii pentru aceleaşi sume şi aceleaşi praguri ca în cazul întârzierilor.

A treia situaţie pentru care se pot obţine despăgubiri este refuzul îmbarcării. Situaţia este definită că refuzul companiei aeriene de a transporta un pasager, deşi acesta s-a prezentat pentru îmbarcare în condiţiile stabilite. Cu excepţia unor motive temeinice, precum stare de sănătate precară ori cerinţe specifice de siguranţă sau securitate, pasagerii au dreptul la compensaţii identice cazurilor de întârziere şi anulare a zborurilor.

Mai multe informaţii şi soluţii pentru pasagerii care se confruntă cu aceste situaţii oferă specialiştii în materie de la airclaim.com/ro

Vocea.biz