Grupurile parlamentare ale PSD au solicitat înlocuirea senatorului Şerban Nicolae de la conducerea Comisiei de anchetă privind arhiva SIPA. Şerban Nicolae a declarat, miercuri, pentru News.ro că el este cel care a cerut să fie schimbat de la conducerea acestei comisii, transmite News.ro.
Grupurile parlamentare PSD din Cameră şi Senat cer înlocuirea senatorului Şerban Nicolae cu senatorul Viorel Salan în Comisia parlamentară de anchetă privind arhiva SIPA, conform documentelor aflate pe ordinea de zi a plenului comun de miercuri.
Senatorul PSD Şerban Nicolae a declarat, miercuri, pentru News.ro, că el este cel care a cerut să fie înlocuit de la preşedinţia comisiei de anchetă a arhivei SIPA.
Comisia de anchetă a arhivei SIPA a fost înfiinţată la finalul lunii septembrie 2017 de către Parlament pentru a clarifica aspectele legate de desfiinţarea Direcţiei Generale de Protecţie şi Anticorupţie (DGPA).
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, declara în luna octombrie a anului trecut, în faţa comisiei de anchetă privind arhiva SIPA, că a fost avertizat când a fost numit în funcţie că la minister există o bombă cu ceas care ticăie şi că ea se numeşte arhiva SIPA. Toader a mai spus că în arhiva fostului serviciu secret al Ministerului Justiţiei sunt mai multe tipuri de documente: cărţi de muncă ale funcţionarilor cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP), documente privind viaţa privată, acte care ţin de Arhivele Naţionale şi înscrisuri clasificate secret de serviciu.
Toader a spus că şi-a făcut o imagine despre arhivă ”cât de cât apropiată” de adevărul accesibil lui şi a decis să nu tacă la fel ca predecesorii săi, sperând că pe durata mandatului nu va ieşi în spaţiul public problematica SIPA.
”Acolo, eu am intrat în arhivă, şi nu pot să spun că ştiu ce este acolo, aşa, dar cam ştiu despre ce este vorba. Acolo, se prezuma dinainte, erau documente care nu îşi găseau locul. Cărţile de muncă ale funcţionarilor cu statut special din ANP, o absolută nedreptate, pentru că oamenii ăia care au muncit nu puteau să îşi dovedească grupa, gradaţia, vechimea şi celelalte, să-şi ia şi ei dreptul la pensie, un drept cât se poate de legitim, pentru că nu aveau acces la Arhivă. Dar bună parte am văzut teancuri-teancuri de cărţi de muncă. Bună parte erau acolo şi e nedrept, până la urmă, nu? (…) Dar să le ai fizic în spatele unui lacăt, unui sigiliu şi să spui: nu pot să ţi le dau pentru că sunt acolo şi nu am voie, cred că e cel puţin nefiresc, ca să nu spun că e profund nedrept”, a descris Tudorel Toader prima categorie de documente găsite în arhiva SIPA.
Comisia de anchetă a arhivei SIPA este alcătuită din senatorul PSD Marian Pavel, senatorul PSD Adrian Diaconu, senatorul PSD Alexandru Bălănescu, deputatul PSD Costel Dunava, deputatul PSD Liviu Pleşoianu, deputatul PSD Miah Popa. De asemenea, din partea PNL este deputatul Gabriel Andronache şi Cristina Trăilă, dar şi senatorul Daniel Fenechiu. USR este reprezentat de senatorul Mihai Goşiu, iar PMP pe deputatul Robert Turcescu.