Un bărbat care a înşelat un bătrân, luându-i aproape 14.000 de lei şi zece galbeni, după ce i-a spus că banii nu mai sunt valabili pentru că s-au schimbat, este acum căutat de poliţiştii din judeţul Caraş-Severin.
Bărbatul i-a furat unui bătrân din locuinţă, în urmă cu câteva zile, 13.800 de lei şi zece galbeni, potrivit unui comunicat de presă transmis, duminică, de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Caraş-Severin.
“Poliţiştii municipiului Caransebeş au fost sesizaţi prin apel la 112 de către un bătrân în vârstă de 79 de ani, din localitate, care anunţa faptul că un necunoscut i-a sustras o sumă mare de bani din locuinţă. (..) În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că bătrânul a fost abordat pe o stradă din apropierea locuinţei sale din Caransebeş, de un bărbat necunoscut. Intrând în discuţie cu acesta, bătrânul i-a spus că are nevoie de un instalator întrucât are probleme la coloana de apă. Bărbatul necunoscut s-a oferit să-l ajute, fiind invitat în curtea locuinţei. Ulterior, acesta a simulat o convorbire telefonică cu un instalator, asigurându-l pe bătrân că va veni cineva într-o oră pentru a remedia problema”, arată IPJ Caraş-Severin.
Oamenii legii spun că, după câteva momente, bărbatul l-a întrebat pe bătrân dacă deţine sume de bani în casă, pentru că el a fost director la o bancă şi ştie că în noaptea respectivă “se vor schimba banii”, scrie Mediafax.
Sursa foto: pixabay.com