Percheziții la persoane suspectate de înșelăciune prin metoda “Accidentul”

Vocea.biz / 18.04.2018
Percheziții la persoane suspectate de înșelăciune prin metoda “Accidentul”

Polițiștii au descins la 11 adrese din județele Prahova, Brăila, Dâmboviţa, Vrancea şi Iaşi, într-un dosar care vizează persoane bănuite de înșelăciuni prin metoda “Accidentul”. Prejudiciul estimat de anchetatori se ridică la 200.ooo de lei.

Polițiștii din Prahova şi cei ai Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române efectuează 11 percheziţii la persoane bănuite de comiterea mai multor înşelăciuni. Descinderile au loc în judeţele Prahova, Brăila, Dâmboviţa, Vrancea şi Iaşi.

Potrivit anchetatorilor, suspecții au solicitat victimelor sume cuprinse între 5.000 și 50.000 de lei sub pretextul că persoane apropiate lor au provocat accidente rutiere grave și au nevoie de bani pentru intervenții medicale de urgență. Persoanele suspectate au acționat în județele Prahova, Arad, Hunedoara, Iași și Timiș, spun procurorii.

“Din cercetări a rezultat că, în perioada februarie-aprilie 2018, cei în cauză ar fi determinat părţile vătămate să le remită sume de bani, sub pretextul faptului că persoane apropiate ar fi provocat accidente rutiere grave, banii fiind necesari pentru acoperirea unor intervenţii medicale de urgenţă sau pentru unele servicii de procedură judiciară. Astfel, până la acest moment, au fost identificate 13 persoane vătămate, domiciliate în judeţele Prahova, Arad, Hunedoara, Iaşi şi Timiş, care ar fi înmânat celor implicaţi sume cuprinse între 5.000 şi 50.000 de lei,” se arată într-un comunicat de presă al IGPR.

Zece persoane vor fi duse la audieri, mai spun anchetatorii.

Citește și...