Fostul ministru de Interne Gabriel Berca, condamnat la închisoare cu executare

Vocea.biz / 14.12.2017
Fostul ministru de Interne Gabriel Berca, condamnat la închisoare cu executare

Fostul ministru de Interne Gabriel Berca a fost condamnat definitiv, joi, de magistraţii instanţei supreme la doi ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, în dosarul în care este judecat după ce, alături de fostul deputat Mihai Banu ar fi primit în total 185.000 euro de la un om de afaceri. În primă instanţă, fostul ministru din Guvernul Boc fusese condamnat la trei ani de închisoare cu executare.

De asemenea, instanţa supremă menţine pedeapsa iniţială, de trei ani şi şase luni de închisoare, pentru fostul deputat Mihai Banu, căruia i-a fost repins apelul, titrează News.ro.

Totodată, magistraţii instanţei supreme menţin decizia din prima instanţă, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, de a confisca de la cei doi foşti demnitari câte 92.500 de euro

“(…) Condamnă pe inculpatul Berca Gabriel la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. (…) Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate. Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul Banu Lucian împotriva aceleiaşi sentinţe penale. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor declarate de inculpaţii Berca Gabriel şi Banu Mihai rămân în sarcina statului. Obligă apelantul – inculpat Banu Lucian la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat”, este decizia pronunţată joi de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

Decizia ICCJ este definitivă.

În martie 2016, Curtea de Apel Bacău i-a condamnat pe fostul ministru de Interne Gabriel Berca la trei ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă şi pe fostul deputat Mihai Banu la trei ani şi şase luni de închisoare, după ce aceştia ar fi primit bani de la omul de afaceri Viorel Rusu, pentru a interveni pe lângă membri ai Guvernului să aloce o sumă de bani către Primăria Ardeoani din judeţul Bacău, cu care Rusu avea contracte pentru executarea unor lucrări de construcţie.

În acelaşi dosar a fost condamnat şi fiul lui Mihai Banu, Lucian, la doi ani de închisoare cu suspendare pentru complicitate la trafic de influenţă.

Instanţa a dispus atunci confiscarea a câte 92.500 de euro de la cei doi foşti demnitari, precum şi a sumei de 150.000 de lei de la Lucian Banu.

Decizia a fost contestată la instanţa supremă, care va da o sentinţă definitivă în acest dosar.

Potrivit procurorilor DNA, în perioada aprilie 2010 – ianuarie 2012, Gabriel Berca, prin intermediullui Mihai Banu, a pretins şi primit, atât pentru el cât şi pentru partidul din care făcea parte, de la omul de afaceri Viorel Rusu, în mai multe tranşe, suma totală de 185.000 e euro, pentru ca, în calitate de senator şi preşedinte al organizaţiei judeţene Bacău a unui partid politic, să-şi folosească influenţa personală pe lângă membri ai Guvernului, în vederea alocării unei sume de bani către Primăria Ardeoani din judeţul Bacău.

În schimbul acestor bani, afirmau procurorii DNA, Berca urma să intervină pe lângă membri ai Guvernului, prin folosirea influenţei personale, pentru a aloca 5,6 milioane de lei Primăriei Ardeoani. Suma ce urma să fie alocată reprezenta contravaloarea lucrărilor executate de societatea de construcţii deţinută de Viorel Rusu, potrivit anchetatorilor.

În aceeaşi perioadă, Mihai Banu ar fi pretins şi primit, în mai multe tranşe, tot de la Viorel Rusu, 220.000 de euro, atât pentru el, cât şi pentru Berca şi pentru partidul din care făceau parte.

“Din cei 220.000 euro, la solicitarea inculpatului Banu Mihai, beneficiind de complicitatea fiului său, Banu Lucian, suma de 150.000 lei a fost remisă de către omul de afaceri, sub pretextul achiziţionării unui teren de la o persoană indicată de Banu Mihai. Astfel, la data de 11 august 2010, între persoana respectivă, în calitate de promitent-vânzător şi firma omului de afaceri, în calitate de promitent-cumpărător, s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare pentru un teren arabil în suprafaţă de 10.000 de metri pătraţi, situat în extravilanul unei comune, preţul vânzării fiind stabilit la suma de 150.000 lei”, se mai arată în rechizitoriul DNA.

Citește și...