Consiliul fiscal face angajări în această perioadă. Posturile vacante sunt în cadrul Secretariatului Tehnic.
Consiliul fiscal, organizat în cadrul Centrului de Cercetări Financiare şi Monetare al Academiei Române „Victor Slăvescu, cu sediul în Bucureşti, Calea 13 Septrembrie nr. 13, Sector 5, a scos la concurs două posturi contractuale vacante din cadrul Secretariatului Tehnic.
Posturile disponibile sunt:
– 1 post expert gradul 1A – normă întreagă
– 1 post Expert debutant – normă întreagă.
Concursul se derulează până pe 28 decembrie și constă în 3 etape succesive:
1. Selecţia dosarelor de înscriere va avea loc în data de 12.12.2017 ora 12.00;
2. Proba scrisă va avea loc în data de 20.12.2017, ora 11.00;
3. Proba orală/ Interviul va avea loc în data de 27.12.2017, ora 12.00.
Toate probele de concurs menţionate vor avea loc in Casa Academiei, et. 3, sala de Consiliu, cam nr. 3348 din Calea 13 Septembrie, nr. 13, Sector 5 Bucureşti .
Expertul de gradul 1A participă la pregătirea și elaborarea conţinutului opiniilor / publicaţiilor Consiliului fiscal și are următoarele atribuții principale:
✓ Colaborează la structurarea logică a bazelor de date necesare lucrărilor de analiză din cadrul Consiliului
✓ Participă la realizarea analizelor economice specifice, inclusiv elaborarea metodologiilor de analiză și aplicarea acestora.
✓ Realizează analize economice, elaborează materiale care să asiste luarea de decizii şi formularea de opinii şi recomandări, elaborează previziuni bugetare şi metodologii de previziune;
✓ Asigură analize tehnice cu privire la proiectul de strategie fiscal bugetară, proiectele legilor bugetare anuale și a rectificărilor acestora, rapoartele privind execuţia bugetară;
Expertul debutant participă, de asemenea, la pregătirea şi elaborarea conţinutului opiniilor / publicaţiilor Consiliului fiscal, iar atribuţiile principale ale sale sunt:
✓ Colaborează la structurarea logică a bazelor de date necesare lucrărilor de analiză din cadrul Consiliului;
✓ Participă la realizarea analizelor economice specifice, inclusiv elaborarea metodologiilor de analiză şi aplicarea acestora.
Condiţiile de ocupare a celor două posturi sunt:
✓ deţinerea unei diplome de licenţă în economie;
✓ 7 ani vechime în specialitate pentru expert gradul 1A, fără condiții de vechime în specialitate pentru expert debutant;
✓ cunoştinţe solide de macroeconomie, finanţe şi econometrie;
✓ cunoaşterea aprofundată a limbii române şi o bună cunoaştere a limbii engleze;
✓ cunoştinţele de utilizare Eviews şi Matlab (sau echivalente) constituie un atu;
✓ capacitate de analiză, sinteză, redactare coerentă şi lucru în echipă;
✓ să nu i se fi desfăcut contractul de muncă din motive care ţin de persoana salariatului în ultimii 5 ani de activitate profesională;
✓ să nu aibă înscrieri în cazierul judiciar;
✓ experienţa în domeniu constituie un avantaj, dar nu este obligatorie.
Detalii suplimentare despre angajările la Consiliul fiscal se găsesc aici.
Sursa foto: 123rf.com