Numărul de locuri de muncă neocupate a scăzut cu 9,9% într-un an, ajungând la 54.700 în ultimul trimestru din 2017

Vocea.biz / 19.02.2018
Numărul de locuri de muncă neocupate a scăzut cu 9,9% într-un an, ajungând la 54.700 în ultimul trimestru din 2017

Numărul de locuri de muncă vacante din economie, un indicator al deficitului de forţă de muncă la nivel naţional, a scăzut în al patrulea trimestru al anului trecut cu 9,9% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, la 54.700, arată datele publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS), transmite News.ro.

În trimestrul al patrulea din 2017, rata locurilor de muncă vacante a fost de 1,13%, în scădere cu 0,09 puncte procentuale faţă de trimestrul precedent.

”Numărul locurilor de muncă vacante a fost de 54.700, în scădere cu 4.200 locuri de muncă vacante faţă de trimestrul anterior. Comparativ cu acelaşi trimestru al anului 2016, rata locurilor de muncă vacante a scăzut cu 0,16 puncte procentuale, iar numărul locurilor de muncă vacante a scăzut cu 6.000”, se arată în comunicat.

În ultimul trimestru din 2017, cele mai mari rate ale locurilor de muncă vacante s-au înregistrat în administraţia publică şi alte activităţi de servicii (2,52% pentru fiecare în parte), urmate de sănătate şi asistenţă socială (2,40%).

În industria prelucrătoare s-a concentrat peste o pătrime din numărul total al locurilor de muncă vacante (14.600 locuri vacante), iar rata a fost de 1,23%.

”Sectorul bugetar a însumat peste 31% din numărul total al locurilor de muncă vacante. Astfel, 8.000 locuri vacante se regăsesc în sănătate şi asistenţă socială, 6.800 locuri vacante în administraţia publică, respectiv 2.400 locuri vacante în învăţământ. La polul opus, cele mai mici valori atât ale ratei cât şi ale numărului locurilor de muncă vacante s-au regăsit în industria extractivă (0,16%, respectiv 100 locuri vacante)”, se arată în comunicat.

Faţă de acelaşi trimestru al anului anterior, cea mai mare diminuare atât în ceea ce priveşte rata, cât şi numărul locurilor de muncă vacante s-a înregistrat în administraţia publică (-1,49 puncte procentuale, respectiv -3.700 locuri vacante), ca urmare a aplicării prevederilor legale în vigoare, respectiv în sănătate şi asistenţă socială (-0,64 puncte procentuale, respectiv -1.800 locuri vacante).

”La polul opus, cu cele mai relevante creşteri ale ratei locurilor de muncă vacante s-au regăsit activităţile de intermedieri financiare şi asigurări (+0,42 puncte procentuale), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+0,22 puncte procentuale), respectiv transport şi depozitare (+0,21 puncte procentuale)”, se arată în comunicat.

Numărul de locuri de muncă vacante a scăzut după 2008, când s-a înregistrat o rată maximă, de 1,94%, şi un număr maxim,de peste 100.000, până în 2010, când s-a atins un nivel minim, de 0,59%. Ulterior, rata locurilor de muncă neocupate a crescut constant până în prezent.

Citește și...