Comisia SRI solicită demisia generalului Dumitru Dumbravă

Vocea.biz / 28.11.2017
Comisia SRI solicită demisia generalului Dumitru Dumbravă

Comisia parlamentară de control al SRI a decis marţi, cu 5 voturi ”pentru” şi 3 voturi ”împotrivă”, să solicite demisia generalului SRI Dumitru Dumbravă, secretarul general al Serviciului, pe motiv că cercetările comisiei nu pot fi efectuate câtă vreme acesta rămâne în funcţie.

Preşedintele Comisiei parlamentare de control al SRI, Claudiu Manda, a declarat, luni, că este posibil ca membrii comisiei, care se vor întruni, marţi, de la ora 11.00, să ceară demisia generalului Dumitru Dumbravă din funcţia de secretar general deoarece comisia nu poate face analizele necesare în timp ce Dumbravă este menţinut în funcţie. ”Probabil o să cerem demisia domnului Dumbravă”, a spus Manda potrivit News.ro.

”Rămâne ca toate aceste analize să le facem, dar nu cred că le putem face cu domnul Dumbravă în poziţia de secretar general”, a adăugat Claudiu Manda.

Serviciul Român de Informaţii a transmis marţi că a luat act de declaraţiile preşedintelui Comisiei parlamentare de control al SRI, Claudiu Manda, privind posibila solicitare de demisie a generalului Dumitru Dumbravă şi cere membrilor Comisiei prlamentare să nu implice Serviciul în niciun fel de joc politic.

De asemenea, SRI anunţă că de astăzi comunicarea între Serviciul de Informaţii şi comisia parlamentară va fi făcură exclusiv prin cabinetul directorului.

“Biroul Executiv al Consiliului Director din SRI solicită tuturor membrilor Comisiei să nu implice Serviciul în niciun fel de joc politic, manifestându-şi totodată determinarea de a continua cooperarea corectă şi de bună credinţă în conformitate cu cadrul normativ care reglementează relaţionarea interinstituţională.

Pentru a elimina suspiciunile menţionate de preşedintele Comisiei, domnul Claudiu Manda, în ceea ce priveşte corespondenţa între SRI şi Comisie, Biroul Executiv a hotărât, în şedinţa de azi, 28 noiembrie 2017, ca dialogul interinstituţional să nu se mai realizeze prin Secretariatul General, ci exclusiv prin Cabinetul Directorului.

SRI rămâne consecvent respectării principiilor democratice şi a statului de drept şi determinat să apere securitatea cetăţenilor în condiţii de deplină legalitate şi neutralitate”, menţionează SRI, într-un comunicat de presă.

Generalul SRI Dumitru Dumbrava a spus, miercurea trecută, la audierile din Comisia parlamentară de control al SRI că o cunoaşte pe procurorul DNA Alexandra Lancranjan şi că a colaborat cu ea, negând însă că ar fi ajutat-o în carieră. Preşedintele comisiei SRI, senatorul Claudiu Manda, spunea că Dumbrava a fost întrebat la audieri şi despre câmpul tactic, despre legăturile cu şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, sau cu fostă şefa a DIICOT Alină Bica.

Preşedintele Comisiei parlamentare pentru controlul activităţii SRI a afirmat că generalul SRI Dumitru Dumbrava a susţinut că întâlnirile sale cu Laura Codruţa Kovesi, din perioadă în care ocupă funcţia de procuror general, aveau că temă, preponderent, mandatele de securitate naţională.

“A fost întrebat dacă se vedea cu doamnă Kovesi şi discutau despre dosare, aşa cum ne-a spus domnul general Iliescu. Opinia domnului Dumbrava a fost că s-a întâlnit de destul de multe ori cu doamnă Kovesi, mai ales în perioadă în care era procuror general, nu procuror-şef DNA, că discutau mai degrabă despre mandatele de securitate naţională şi că nu a avut niciodată vreo discuţie despre dosare în sensul spus de domnul general Iliescu, cum că ar fi stabilit cine să fie din cadrul SRI care să lucreze în acel dosar, cine din cadrul DNA care să lucreze la acel dosar şi eventual cine să fie dintre judecători la care să ajungă dosarul”, a declarat Manda după ce generalul SRI Dumitru Dumbrava a fost audiat de Comisia parlamentară pentru controlul activităţii SRI.

Citește și...