Generalul în rezervă Dumitru Iliescu, fost şef al SPP a spus Comisiei parlamentare de control al SRI că se pregătește un nou dosar Belina. La ieșirea de la comisie, Iliescu a declarat că SRI a fost implicat nu doar în dosarul Belina ci și în altele care au vizat persoane “incomode”.
Generalul în rezervă Dumitru Iliescu, fost şef al SPP în anii 90, a declarat, joi, în Comisia parlamentară de control al SRI, că se pregăteşte un nou “caz Belina”, în care ar urma să fie vizaţi patru miniştri, între care ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, la finalul audierilor, preşedintele comisiei, Claudiu Manda.
“A spus că se mai pregăteşte un nou caz Belina, că sunt patru miniştri vizaţi (..) şi că următoarea persoană din viitorul lot este doamna Olguţa Vasilescu. Nu a vrut să detalieze foarte mult, a încercat să transmită că se încearcă cumva introducerea unor persoane care sunt în coordonarea SRI ca martor în dosar”, a declarat Claudiu Manda, după audierea lui Dumitru Iliescu în Comisia parlamentară de control al SRI, titrează News.ro.
Claudiu Manda a mai spus că Dumitru Iliescu a vorbit şi despre “statul paralel”, despre “atacul statului paralel asupra instituţiilor fundamentale – CCR, Guvern, Parlament şi justiţie”.
Serviciul Român de Informaţii s-ar fi implicat în “construirea” mai multor dosare penale, între care dosarul Belina, a susţinut Iliescu la ieșirea de la comisie. El a spus că persoanele vizate în aceste dosare erau incomode pentru “statul paralel” şi s-a dorit înlăturarea lor din zonele de decizie.
“Am făcut referire la modul în care s-au întocmit unele dosare penale şi am abordat dosarele Voicu, Voiculescu, Olguţa Vasilescu, Greblă, dar şi dosarul Belina. Elementul comun al lor este implicarea SRI în construirea acestor dosare”, a spus generalul în rezervă Dumitru Iliescu, la finalul audierilor din Comisia parlamentară de control al SRI.
Întrebat de jurnalişti ce interes avea SRI în construirea acestor dosare, Dumitru Iliescu a răspuns: “Pentru că au fost vizate persoane care erau incomode şi în general pentru cele care erau incomode se căutau căi de a fi scoase din zona de decizie politică, administrativă”.
De asemenea, întrebat de când ştia despre dosarul Belina, Dumitru Iliescu a spus că el a aflat prima dată despre acest dosar în 20 august.